Tăriceanu: "Am fost la supermarket. Da, între 11.00 și 13.00! Am constatat lucruri bune și lucruri rele"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Călin Popescu Tăriceanu a scris pe Facebook un mesaj în care povestește experiența sa la supermarket. Președintele ALDE spune că a constatat "lucruri bune și rele" și cere plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază din magazine, astfel încât prețurile să nu crească.

"Ieri am fost la supermarket! Da, între 11.00 și 13.00!

Am constatat lucruri bune și lucruri rele. Dintre cele bune mi-a atras atenția faptul că vânzătorii și personalul care lucrează în interior aveau echipamente de protecție. Apoi am remarcat că cele mai multe produse de bază erau pe rafturi în cantități suficiente. Apoi m-a impresionat că oamenii nu mai umpleau coșuri așa cum o făceau în urmă cu 2-3 săptămâni.

Pe partea cealaltă nu am putut să nu remarc că la unele produse prețurile au crescut simțitor fără un motiv vizibil. Am auzit unele explicații: că materia primă s-a scumpit, că transportul, că forța de muncă etc.

Sunt liberal și cred că într-o economie liberă legea cererii și ofertei trebuie să determine prețurile. Dar în aceste zile nu mai trăim într-o economie liberă pentru că și ea este prizonieră coronavirusului, deci trebuie luate măsuri.

Sunt mai multe posibile metode. Una ar fi să se fixeze prețul final printr-o decizie administrativă. Cam ce făceau comunișții pe vremuri! Posibilul efect este însă că multe produse vor dispărea și că va apărea iar piața neagră! Nu cred că vrem să ne reîntoarcem acolo.

O altă metodă este de a se plafona adaosurile comerciale/marja de profit, în special pe verigile din lanțul de transport și distribuție. Și nu la toate produsele, ci la cele de bază! Așa vom putea lăsa producătorul să-și continue producția, chiar dacă vor fi unele creșteri de prețuri datorate fluctuației prețurilor la materia primă. Până la urmă și aceste creșteri pot fi temperate de guvern prin scăderea, pe termen limitat, a taxelor pe muncă în asemenea fel încât producția să rămână competitivă.

Pe lanțul de desfacere se pot fixa adaosuri comerciale/marje de profit care să poată asigura desfășurarea activității, dar să nu permită ridicarea adaosului până la limita la care să devină speculă!

Cum controlăm că se respectă regula? Simplu! Convingem ANAF-ul, Consiliul Concurenței, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor că ei nu sunt în vacanță, ci la muncă. Îi învățăm că se pot controla companiile și fără să le spargi ușile cu mascații și să le ridici 2 tone de documente pe care apoi le ții pe culoarele de la Finanțe! Ei trebuie să învețe că scopul controlului nu este norma de amenzi, ci pentru a le arăta cum se pot conforma legilor fiscale. Firmele pot fi controlate și civilizat nu doar cu măciuca. Inspectorii le pot cere și primi online toate documentele de care au nevoie ca să vadă dacă firmele se conformează noilor reguli!

Deci se poate dacă se vrea! Dar asta înseamnă ca guvernanții să se trezească si dacă nu știu ce să facă să întrebe și ajutorul va veni! Nu pentru că ei ar merita acest lucru, ci pentru că românii il merită!", a scris Tăriceanu pe Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel