Tăriceanu, ATAC la adresa lui Iohannis: "Nu îi pasă de Moldova, decât în perspectiva voturilor"

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că preşedintelui Klaus Iohannis nu îi pasă de cetăţenii din Moldova, ci doar de voturile acestora.

„Realitatea, din păcate, este că domnului Iohannis nu îi pasă de Moldova decât, cel mult, din perspectiva voturilor pe care speră să le obţină de la fraţii noştri cu dublă cetăţenie. Domnului Iohannis nu îi pasă de prezentul ori viitorul Moldovei, nu face vizite acolo, nu dă semne că l-ar interesa unirea ori aducerea ţării în UE, ba chiar are grijă să ne reamintească faptul că suntem -două popoare-. Domnului Iohannis nu îi pasă dacă Moldova e hărăzită să rămână perpetuu o zonă-tampon între UE şi Rusia, care să ajute vesticii să doarmă mai liniştiţi. Întrebarea nu e de ce nu a organizat dl. preşedinte -al doilea Snagov- dedicat problematicii relaţiei cu fraţii de peste Prut, aşa cum ne-a promis solemn în campanie. Întrebarea e dacă măcar a avut vreodată intenţia să facă asta”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Facebook.

Liderul ALDE a afirmat că promisiunile din programul electoral din 2014 ale lui Klaus Iohannis, cele referitoare la consens politic şi parcursul european al Republicii Moldova sunt „emoţionante, dar găunoase".

Călin Popescu Tăriceanu a amintit că preşedintele Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş nu au avut nicio reacţie în 2016, când ambasadorul SUA la Chişinău susţinea că Moldova nu este România.

 

Tăriceanu îl atacă pe Iohannis

 

„Nu e întâmplător faptul că, atunci când, în 2016, ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, declara public şi scandalos că Moldova trebuie -să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure- şi că -Moldova nu este România, are propria sa istorie şi propriile provocări-, dl. Klaus Werner Iohannis şi premierul desemnat de el, Dacian Julien Cioloş, nu au avut nicio reacţie. Din păcate, am fost singurul demnitar care a reacţionat dur, declarând, între altele, că „dl. ambasador reia şi actualizează tezele lui Stalin, pe baza cărora a fost semnat în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov care a dus la amputarea teritorială a unor ţări din regiune printre care şi România", a adăugat liderul ALDE.

El a mai precizat că eliberarea afaceristului Renato Usatîi este considerată dubioasă chiar şi de Maia Sandu.

„Nu e întâmplător nici scandalul provocat în martie anul acesta, când, întrebat de presă despre momentul reunificării, preşedintele a răspuns, sec: „când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru", stupefiind întreaga naţie. Şi nu e întâmplător nici faptul că, luna trecută, preşedintele a avut reacţii confuze şi întârziate vizavi de evenimentele tensionate de la Chişinău, mergând până la a cere instrucţiuni de la domnii Tusk şi Juncker legat de ce ar trebui să facă şi să spună. Asta nu l-a împiedicat, în buna sa tradiţie, să-şi asume ulterior meritele pentru rezolvarea crizei, adică pentru că a trimis la Chişinău un consilier al său despre care nu e clar ce misiune a avut cu adevărat. Dacă este să ne luăm după ce spune media, singurul rezultat al acestei vizite este eliberarea rapidă a afaceristului Renato Usatîi. O eliberare considerată dubioasă de către însăşi doamna Maia Sandu, noul premier de peste Prut, pe care am întâlnit-o ieri", a mai scris Tăriceanu, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel