Tăriceanu, la audierea lui Aurescu: „Este un fel de parodie”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Senatorul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a cerut marţi, la audierea ministrului propus al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să se treacă direct la vot, fără a i se mai pune întrebări, spunând că este vorba de o „situaţie jenantă” şi de o „parodie”.

După ce în debutul şedinţei au existat probleme cu sonorizarea, Călin Popescu-Tăriceanu a propus ca Bogdan Aurescu să nu mai fie audiat, iar comisiile să voteze direct.

„Suntem într-o situaţie inedită nu pentru faptul că l-am audiat pe domnul ministru acum trei luni şi ceva, ci pentru faptul că, potrivit declaraţiilor publice făcute şi de preşedintele României care a dat mandat primului-ministru desemnat Orban să formeze Guvernul spunând de la început că-şi doreşte alegeri anticipate şi că nu doreşte ca acest Guvern să obţină votul de învestitură, dar şi declaraţiilor primului-ministru însuşi care ne-a spus acelaşi lucru şi atunci consider că noi ne aflăm în faţa unei situaţii care este de-a dreptul jenantă, este un fel de parodie de audiere în care ministrul vine în faţa noastră şi ştie că de fapt trebuie să nu obţină votul pozitiv al membrilor comisiei. Este o situaţie în care prim-ministrul a acceptat să se pună, nu ştiu dacă ceilalţi miniştri au făcut bine să se pună în aceeaşi situaţie absolut jenantă. Eu stau şi mă întreb retoric aproape cum ar fi fost dacă domnul ministru Aurescu, în calitatea sa de apărător al cauzei României în problema platoului continental al Mării Negre, s-ar fi dus să pledeze cu mandat să piardă de la statul pe care îl reprezenta”, a spus Tăriceanu, la audierea lui Aurescu în Comisiile de politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării de la Camera Deputaţilor şi Senat.

 

Tăriceanu: „Suntem aici în sală ca la un meci de fotbal”

 

El a comparat audierea cu un "blat" la un meci de fotbal şi a propus ca membrii comisiilor să nu-l mai audieze pe Aurescu şi să treacă direct la vot.

„Suntem aici în sală ca la un meci de fotbal în care o echipă a intrat în teren făcând o înţelegere cu ceilalţi ca să piardă, arbitrii observă acest lucru şi continuă să arbitreze, adică noi şi publicul care sunt cetăţenii se uită la această parodie, la acest simulacru şi ne batem joc unii de alţii şi în final de cetăţeni. Având în vedere acest lucru cred că întrebările pe care i le punem în momentul de faţă sunt practic inutile. (...) Este o situaţie absolut jenantă pentru noi, bănuiesc că şi pentru domnul ministru nu este o situaţie foarte confortabilă. Ca atare, vă propun să nu continuăm cu această chestiune, să luăm act de situaţia în care suntem şi să votăm şi cu asta să încheiem parodia asta”, a spus Tăriceanu.

Deputatul PNL Adrian Dobrovie a arătat că ALDE a votat Guvernul Orban 1 şi a susţinut că afirmaţiile lui Tăriceanu sunt o "dovadă de ipocrizie masivă".

 

Cristian Dumitrescu: „Propunerea lui Tăriceanu este una corectă”

 

Preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Cristian Dumitrescu, a criticat intervenţia lui Dobrovie şi i-a solicitat să ia cuvântul când i se dă voie.

„Domnule deputat, circotecă noi nu facem aici”, i-a transmis Dumitrescu.

Alţi parlamentari au propus ca Bogdan Aurescu să fie audiat, dar timpul să fie scurtat.

Senatorul Cristian Dumitrescu a susţinut că propunerea lui Tăriceanu este una corectă, însă a arătat că, dacă s-ar trece direct la vot, procedura parlamentară ar fi "bagatelizată".

„Ceea ce a spus domnul senator Tăriceanu este perfect corect. Nu cred că a adus vreun argument care să nu fie în concordanţă cu realitatea. A făcut o propunere, suntem în faza în care discutăm despre procedură şi vă rog foarte mult dacă dumneavoastră vreţi să faceţi acest tip de circ, cu toate că aţi spus că circul îl fac alte partide, să ştiţi că nu admit. (...) Propunerea pe care a făcut-o domnul senator Tăriceanu este şi jumătatea plină a paharului şi jumătatea goală. Jumătatea plină este că are dreptate şi ar trebui să procedăm aşa pentru că este o chestiune care nu este prevăzută nicăieri, nici măcar în normele de politică parlamentară. În al doilea rând, dacă şi noi bagatelizăm o procedură parlamentară neducând-o la îndeplinire, trecând direct la vot, înseamnă că şi noi intrăm în jocul pe care l-a făcut acest Guvern”, a menţionat el.

Comisiile de politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării de la Camera Deputaţilor şi Senat au continuat audierea lui Aurescu la propunerea lui Dumitrescu, care i-a solicitat ministrului propus la Externe să prezinte elemente noi din programul de guvernare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel