Tăriceanu o AVERTIZEAZĂ pe fosta aliată: AI GRIJĂ, VIORICA!

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Până mai ieri prieteni, adversari peste noapte. Călin Popescu Tăriceanu și Viorica Dăncilă sunt în plin război al declarațiilor. Mai mult, Tăriceanu o avertizează că trebuie să vină în Parlament să ceară votul, și atunci va fi la mâna lui.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu susține că PSD le oferă parlamentarilor din partidul lui funcții de miniștri. Ba mai mult, PSD a scos „la tarabă” și funcția de președinte al Senatului.

„Observ de câteva zile o zbatere disperată a d-nei Dăncilă în încercarea de a se salva de la înec. A ajuns să promită cam tuturor parlamentarilor ALDE chiar portofolii ministeriale, doar - doar îi va convinge să i se alăture. Şi, cum n-a reuşit, acum a scos pe "tarabă", tot pentru colegii mei, inclusiv funcţia de preşedinte al Senatului, pe care am anunţat că o voi elibera la începutul sesiunii parlamentare de toamnă. A făcut-o chiar fără să-şi consulte colegii de partid care aspiră în mod natural la preluarea acestei demnităţi importante, în condiţiile în care partidul domniei sale are o majoritate. Dragă Viorica, ai grijă, mai ai puţin şi eşti gata să ajungi cu "oferta" la mine!

P.S. Toate aceste demersuri inspirate de consilierii cu care s-a pricopsit în ultima vreme sunt gândite în logica celor care o ghidonează: totul se vinde şi se cumpără!

Orice ar face însă, și indiferent de tertipurile la care apelează, finalul va fi același: va trebui să vină în fața Parlamentului pentru a dovedi soliditatea susținerii. Și atunci...”, a scris Tăriceanu pe pagina lui de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel