Tăriceanu vrea comisie de anchetă în Parlament pentru operaţiunea "Sparanghelul"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că este necesară înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru "operaţiunea 'Sparanghelul'", astfel încât să se afle cum a fost organizată plecarea la muncă a 2.000 de români în Germania în "plină stare de urgenţă".

"Nu vrem să anchetăm de ce au plecat românii la muncă în Germania. Pentru că am văzut că asta e tema îmbrăţişată de criticii mei. Nu anchetăm de ce au plecat românii, pentru că este dreptul fiecărui român să aleagă unde vrea sa trăiască şi să muncească! Eventual, am putea ancheta de ce acolo unde sunt peste 100.000 de persoane infectate cu coronavirus se poate munci, iar în România, unde sunt sub 7.000 (dacă e să ne luăm după autorităţi), nu se poate. Scopul comisiei de anchetă este să descopere care este 'butonul magic' care, dacă se apasă, nici starea de urgenţă şi nici ordonanţele militare nu mai contează. Ce buton magic se poate apăsa în asemenea fel, încât, la numai câteva zile după o convorbire telefonică dintre preşedinţii român şi german, să se poată organiza o operaţiune care, în plină stare de urgenţă, să reuşească sa adune la un loc 2.000 de români?", a scris Tăriceanu, luni, pe Facebook.

El a explicat că mulţi dintre românii plecaţi provin din zone carantinate.

"Mulţi dintre aceştia, din zone carantinate unde nu intră şi nu iese nici musca, au fost urcaţi în 50 de autobuze care au parcurs sute de kilometri, noaptea, fără să-i oprească vreun filtru de poliţie, să ajungă la 7 dimineaţa în Aeroportul din Cluj. În timp ce aceste 50 de autobuze mergeau pe şoselele noastre în modul invizibil, în România reală 9.000 de concetăţeni erau amendaţi pentru că nu au avut declaraţia pe propria răspundere, câţiva dintre ei fiind luaţi la bătaie de poliţişti supăraţi. Ei se adaugă celor alte peste 80.000 care au fost amendaţi de Poliţie de când a început starea de urgenţă", a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE speră că prin această comisie de anchetă "se va afla ce fel de Ausweis au avut cei 2.000 de români ca să poată pleca la muncă în Germania, pentru că vrem să dăm şi noi acelaşi Ausweis românilor care vor să meargă la muncă la ei în ţară".

"Vrem să ştim cine a intervenit pe lângă celula de urgenţă şi criză sau cum îi zice, ca să vină cu o Ordonanţă Militară care să permită exportul de români în Germania. (...) Nu în ultimul rând, trebuie să vedem cine sunt persoanele care pot să apese un buton atât de magic încât să răpună încăpăţânarea birocraţiei româneşti. Pentru ca, în aceste vremuri grele, poate e mai bine să fim conduşi de păpuşari, în loc de păpuşile lor", a mai scris Tăriceanu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel