Țările europene care încep să investigheze crimele de război ale Rusiei. Lista completă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

„Sunt gata pentru negocieri cu Putin, dar, dacă ele eşuează ar putea însemna un al Treilea Război Mondial” a mărturisit preşedintele ucrainean.

Pe de altă parte, mediatorii turci susţin că s-au făcut progrese în tratativele pentru găsirea unei soluții de încheiere a conflictului dintre cele două tabere. Totuşi, Volodimir Zelenski rămâne precaut.

În timpul unui discurs adresat parlamentarilor din Israel, liderul de la Kiev a declarat că a sosit momentul ca “poporul israelian să aleagă” în privința susținerii Ucrainei.

Șase țări europene, printre care Germania, Polonia și Suedia, încep să investigheze crimele de război ale Rusiei, potrivit Știrile PRO TV.

„Cele două tabere încă negociază asupra unor aspecte concrete şi, întrucât suntem în contact cu echipele de negociere, dispunem de următoarele detalii și informații: constatăm că părțile sunt aproape de un acord cu privire la aspectele fundamentale”, a declarat ministrul de Externe al Turciei.

Ministrul turc de Externe nu a oferit mai multe detalii despre ce aspecte ar fi vorba, mai exact.

 

Turcia şi-a intensificat eforturile de mediere între Moscova şi Kiev

 

Se ştie că Moscova şi Kievul negociază pe şase puncte: neutralitatea Ucrainei, dezarmarea şi garanţii de securitate, aşa-zisa “denazificare”, Rusa să devină a doua limbă oficială în Ucraina şi Kievul să recunoască peninsula Crimeea ca parte a teritoriului Federației ruse, precum şi independența republicilor Donețk și Luhansk.

Membră a NATO, Turcia şi-a intensificat eforturile de mediere între Moscova şi Kiev şi s-a arătat pregătită să găzduiască o întâlnire între Zelenski şi Putin.

Dar, liderul de la Kiev i-a cerut Israelului, şi el un mediator cheie între Ucraina și Rusia, să ia, de asemenea, atitudine: să își urmeze aliații occidentali în impunerea de sancțiuni Kremlinului și ajute Ucraina cu armament.

„Toată lumea din Israel știe că sistemele voastre de apărare antirachetă sunt cele mai bune şi cele mai puternice, toată lumea știe că sunteți importanţi și că știți cum să vă apărați interesele naționale, interesele poporului vostru și că ne puteți ajuta cu siguranță să le apărăm pe ale noastre. Protejați viețile noastre, viețile ucrainenilor și ale evreilor ucraineni”, a transmis Volodimir Zelenski.

 

Zelenski a făcut o paralelă între invazia Rusiei în Ucraina și cel de-al Doilea Război Mondial

 

Guvernul Bennett nu şi-a anunţat până acum intenţia de a sprijini militar Ucraina. În schimb, a ridicat un spital de campanie în vestul țării, unde a și trimis echipe de doctori specializați în medicina de război.

Adresându-se prin videocoferinţă Parlamentului israelian, Zelenski, care este evreu, a făcut o paralelă între invazia Rusiei în Ucraina și cel de-al Doilea Război Mondial.

„Când naziștii au invadat Europa și au vrut să distrugă totul și pe toată lumea, să cucerească națiuni și să nu lase nimic din noi și din voi, niciun nume, nicio urmă, au numit-o “soluția finală a problemei evreiești”. Vă amintiți acest lucru și cu siguranță nu veți uita niciodată. Dar ar trebui să auziți ce vine acum de la Moscova. Ei spun aceleași cuvinte acum - “soluția finală”, dar de data aceasta este vorba despre noi, despre naţiunea ucraineană”, a mai transmis Zelenski.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel