'Astăzi, 4 ianuarie 2023, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO -Mihăiţă Ursu, funcţie deţinută de acesta în ultimul an calendaristic şi în perioada iunie 2020 - iunie 2021.
În acest sens, ţinând cont de necesitatea asigurării unei continuităţi în demersurile iniţiate de către companie, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM l-a numit în funcţia de Director General interimar pe domnul Costin Iordache, care la data numirii ocupa funcţia de director financiar în cadrul companiei', se precizează în comunicatul MTI, remis AGERPRES.
TAROM are un nou director general
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Operatorul aerian naţional operează peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share cu o flotă de 29 de aeronave. TAROM este membru al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) din 1993.
Cine este Costin Iordache
Costin Iordache a ocupat funcția de director financiar în cadrul companiei TAROM. Acesta a mai ocupat funcții de conducere și în cadrul companiilor Telekom, Salt Mobile și Dante International (eMAG). Costin Iordache a fost student la ASE, a făcut un BMA la Sheffield University Management School, iar mai apoi a urmat un program de leadership la European School of Management and Technology (ESMT) Berlin, potrivit CV-ului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News