Bărbatul din localitatea suceveană Frumosu, care şi-a agresat fizic un copil minor de faţă cu toţi ceilalţi membri ai familiei, imaginile ajungând ulterior pe reţelele de socializare, este cercetat penal, sub control judiciar, pentru violenţă în familie.
Agresorul fusese anterior reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.
Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a informat miercuri, într-un comunicat transmis Agerpres, că s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de inculpat.
Conform aceleiaşi surse, agresiunea a avut loc pe 14 ianuarie.
"La data de 14.01.2021, inculpatul M. M. se afla la domiciliu împreună cu toţi membrii familiei, împrejurări în care, i-a solicitat minorului M. A. T. să rezolve nişte exerciţii pe care le avea ca temă pentru acasă. Minorul a întâmpinat dificultăţi în rezolvarea exerciţiilor respective, motiv pentru care inculpatul l-a ridicat cu forţa braţelor de pe scaunul de la masă, l-a trântit cu putere de pardoseală, după care l-a imobilizat cu o mână şi folosind un corp dur, din lemn, i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feselor şi al membrelor, cauzându-i acestuia suferinţe fizice", se precizează în comunicat.
Familia a fost dusă într-un centru social
La agresiune au asistat toţi membrii familiei, care însă nu au intervenit, fiindu-le teamă să nu fie agresaţi şi ei la rândul lor.
Potrivit procurorilor, o parte din eveniment a fost surprins prin filmare cu telefonul mobil personal, din aceeaşi cameră, de către un alt minor. Ulterior, filmarea a ajuns la alţi membri ai familiei, precum şi la reprezentanţi ai Compartimentului Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Frumosu, cei din urmă sesizând structurile de poliţie competente.
"Ca măsură de protecţie a membrilor familiei a fost dispusă măsura instituţionalizării acestora în Centrul Social pentru Victimele Violenţei Intrafamiliale din Gura Humorului, în vederea evitării contactului direct cu inculpatul", se mai menţionează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
După demararea cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe data de 9 februarie, ulterior fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Imaginile cu agresiunea asupra comisă de inculpat asupra copilului său, filmate de fratele minorului, au apărut în spaţiul public după redeschiderea şcolilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News