Publicitate
Locuitorii orașului Nikkaluokta au fost martorii unui salt remarcabil al temperaturilor, miercuri dimineața, la 8,3°C, în contrast puternic cu cifra de -42,9°C înregistrată pe 5 ianuarie. La doar câțiva kilometri distanță, tot în nordul Suediei, la stația Kvikkjokk-Årrenjarka, s-a consemnat un record de -43,6°C pe 3 ianuarie, reprezentând cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultimii 25 de ani în Suedia pentru luna ianuarie.
Regiunea a experimentat, astfel, o creștere de peste 50°C în doar câteva zile, relatează publicația franceză Le Figaro. În timp ce nordul se încălzește, sudul țării continuă să resimtă temperaturi reci, ajungând până la -16°C.
De la începutul lunii ianuarie, un val de frig intens a lovit nordul Europei, aducând cu sine ninsori abundente în Suedia și Norvegia. Joi, 4 ianuarie, sute de mașini au rămas blocate în Suedia și Danemarca, iar armata a fost mobilizată pentru evacuarea șoferilor blocați pe drumuri.
În Danemarca, s-a înregistrat o cantitate de zăpadă de până la jumătate de metru, un fenomen neobișnuit de la 2011, conform Institutului Meteorologic DMI. În Norvegia, în regiunea extremă nordică a laponilor, la Kautokeino, termometrul a coborât la -41,6°C în timpul nopții.
Masa de aer rece de origine continentală care a afectat Scandinavia săptămâna trecută a ajuns în Franța în ultimele zile, conform La Chaîne Météo.
Aceasta este responsabilă, în special, pentru o scădere semnificativă a temperaturilor în întreaga țară și pentru un risc generalizat de polei.
-----------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH
-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6
-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News