Temperatura RECORD deasupra cercului polar: 38 de grade Celsius în oraşul siberian Verhoiansk

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Termometrele din oraşul rus Verhoiansk, din Siberia Orientală, au indicat 38 de grade Celsius, au raportat luni surse meteorologice din Rusia, citate de EFE. 

Verhoiansk, alături de Oymyakon, sunt cunoscute drept cele mai friguroase locuri de pe planetă, unde temperaturile pot coborî sub valoarea de minus 67 de grade Celsius.

Potrivit autorităţilor, situaţia actuală din Verhoiansk, unde temperaturile ridicate au fost înregistrate în acest weekend, este cauzată de un ''anticiclon estic''.

În acelaşi timp, serviciul meteorologic din Iacuţia, unde sunt situate cele două ''capitale ale frigului'' din lume, a amintit că în această parte a Siberiei valorile de temperatură pot ajunge până la 30 de grade Celsius în timpul verii, însă această situaţie se manifestă în mod normal în iulie, nu în iunie.

"În curând, totul va reveni la normal (...), iar temperaturile din Verhoiansk vor scădea la 15 grade; în plus, este probabil ca în localitate să se înregistreze precipitaţii sub formă de lapoviţă", a declarat meteorologul-şef la nivel de regiune Tatiana Marshalik, citată de agenţia RIA Novosti.

Săptămâna trecută, serviciul rus de meteorologie a avertizat că în zilele următoare temperaturile din Siberia vor depăşi cu peste zece grade valorile normale din această zonă, iar dacă situaţia va persista, riscul de incendii forestiere în regiune va creşte, notează EFE, preluat de Agerpres.

Potrivit The Telegraph, temperatura de 38 de grade Celsius reprezintă un record pentru interiorul Cercului Arctic. La 23 mai, oraşul siberian Khatanga a înregistrat o temperatură maximă record de 25 de grade Celsius. Recordul anterior din acest oraş era de doar 11 grade Celsius.

Temperaturile ridicate din Republica Saha au condus la izbucnirea unor incendii de vegetaţie. Potrivit New York Post, care citează Serviciul Federal de Protecţie Forestieră Aeriană din Rusia - Avialesohrana - peste 275.000 de hectare au fost cuprinse de flăcări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel