Tensiune în PNL. Au fost anunțate noi EXCLUDERI. ULTIMĂ ORĂ

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Biroul Politic Judeţean al PNL Dolj a decis radierea din calitatea de membri de partid a nouă primari de comune din judeţ după ce aceştia au anunţat public că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.

Potrivit unui comunicat al PNL Dolj, decizia liberalilor doljeni a fost luată în conformitate cu prevederile statutare, cu majoritate de voturi, iar primarii Gheorghe Popa (Mischii), Safta Eugen (Sadova), Daniel Marius Cîrstianu (Radovan), Eugen Giurcă (Sălcuţa), Cristian Marius Antonie (Daneţi), Vasile Stan (Teslui), Marius Dinulescu (Catane), Florea Neacşu (Gighera) şi Florel Catană (Galicea Mare) au fost radiaţi din calitatea de membri ai Partidului Naţional Liberal, anunță Agerpres.

„Decizia adoptată de către forul de conducere al PNL Dolj a avut la bază susţinerea publică a unui alt partid politic şi a unei alte doctrine politice de către cei nouă primari, respectiv încălcarea Art.22, alin.2, lit.c din Statutul Partidului Naţional Liberal. Atitudinea afişată public şi acţiunile celor menţionaţi mai sus au constituit grave abateri de la prevederile statutare, abateri pe care PNL Dolj nu le tolerează. Înţelegem totodată, prin acesta, să tragem un semnal de alarmă în ceea ce priveşte responsabilitatea aleşilor locali faţă de cetăţenii care i-au votat şi faţă de partidul pe listele căruia au fost aleşi”, precizează PNL Dolj în comunicatul de presă.

În luna aprilie, PNL Dolj a solicitat prefectului de Dolj să emită ordinul de „încetare a mandatului de primar” pentru opt dintre aceştia, respectiv: Daniel Cîrstianu, Eugen Giurcă, Cristian Antonie, Vasile Stan, Marius Dinulescu, Florea Neacşu, Florel Catană şi Gheorghe Popa. "Răspunsul prefectului de Dolj, susţinut de ALDE pentru această funcţie, conform căruia nu sunt întrunite prevederile legale de încetare a mandatelor, a fost unul vădit politic", menţionează poziţia PNL Dolj.

Un număr de 14 primari PNL, ALDE şi UNPR din judeţul Dolj au anunţat pe 11 aprilie că susţin PSD în campania pentru alegerile europarlamentare, însă nu vor părăsi partidele din partea cărora au candidat la alegerile locale din 2016, pentru că, potrivit legii, şi-ar pierde mandatele.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel