Tensiuni în Coaliție. ALDE NU mai votează cum dictează PSD

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Tensiuni fără precedent în Coaliția PSD-ALDE. În ședința parlamentară de miercuri ALDE a condiționat votul Bugetului pe 2019 și a votat alături de opoziție pe o altă Lege. 

Vicepreședintele ALDE Varujan a anunțat, miercuri, în plen, că parlamentarii liberal-democrați din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanțarea pentru Autostrada Unirii.

"Eu nu fac amenințări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezența acestui obiectiv în legea bugetului este o condiție obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, Varujan Vosganian, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că din punctul său de vedere, aceeași opinie o au și ceilalți parlamentari din Moldova care sunt la alte partide Vosganian a precizat că deși guvernul mărește salariile și pensiile, opinia publică a început să judece guvernările „după kilometrul de autostradă”.

Un alt proiect de Lege care a provocat disensiuni in Coaliție este revenirea sistemului alegerii primarilor în două tururi.

ALDE a "jucat" diferit față de PSD și a votat, alături de opoziție, raportul de respingere pe acest proiect. În consecință, PSD a fost nevoit să retrimită proiectul la comisie.

Deputatul Varujan Vosganian a declarat că ALDE a votat în bloc împotriva respingerii legi și a anunțat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în timp ce liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, a spus după vot că social-democrații nu susțin proiectul.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel