„Dragă Călin, eu cred în dialog, în rațiune și în logică, pentru binele națiunii. Nu cred în sancțiuni, excluderi și apucături de dictator din Banana Land. Această nu este o luptă între mine și ține, este o alegere bună sau o alegere greșită. Nu eu sunt problemă ta, dar pot fi parte din soluție și sunt oricând deschis la dialog, cooperare și colaborare. Competiția ne face mai performanți iar colaborarea mai buni. De-a lungul istoriei, au fost prea mulți cei care și-au făcut un țel din a dezbină neamul nostru. Știu că tu nu faci parte dintre aceștia. Să distrugi este foarte ușor, să construiești este foarte greu, cere multă inteligență, muncă și patriotism”, a scris Meleșcanu, pe Facebook.
El a adăugat că ALDE trebuie să aleagă dacă va continua colaborarea cu PSD sau dispare de pe scena politică.
„ALDE se află la o răscruce de drumuri; trebuie să alegem: continuăm proiectul politic cu partenerii de la PSD, cu care am ajuns în Parlament în 2016 și cu care ne-am aliat pentru a face bine României, sau ne îndreptăm către o fundătură, eventual dispărând de pe scenă politică? Este o întrebare la care numai membri ALDE pot răspunde, nu un singur om, chiar dacă azi el este președintele ALDE (sau doi, trei care îl izolează)”, a mai scris Meleșcanu.
Teodor Meleșcanu a fost ales, marți, în funcția de președinte al Senatului. Fostul ministru de Externe a fost propus pentru poziție de PSD. Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă au fost propuși în funcții de miniștri de premierul Viorica Dăncilă.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Delegația Permanentă a ALDE se va întruni, luni, pentru a formaliza deciziile de excludere a membrilor ALDE care au acceptat să fie propuși în Guvern de către premierul Viorica Dăncilă. Pe lista celor care trebuie excluși din partid se numără și Teodor Meleșcanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News