Teodor Meleșcanu, prima reacție după discursul lui Trump: „România nu este expusă în vreun fel”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Teodor Meleșcanu, președintele Senatului și fost ministru de Externe, a avut o primă reacție după discursul susținut de Donald Trump referitor la conflictul din Orientul Mijlociu.

„Din punctul meu de vedere, discursul lui Trump a fost extrem de bine calibrat. Există o continuitate foarte clară în ceea ce privește poziția Administrației americane față de Irak. De altfel, retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul a avut ca obiective și a susținut ca principale cauze pentru retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, respectiv prevenirea producerii de arme nucleare, neimplicarea prin diverse organizații sau structuri în conlictele din Orientul Mijlociu. Este, în mod evident, o continuitate în politica americană.

Citește și Donald Trump, declarația așteptată de toată lumea: „Iranului nu i se va permite să deţină arme nucleare"

România nu este expusă în vreun fel în conflictul din Orientul Mijlociu, însă ceea ce putem face e să ne concentrăm asupra instrumentelor politice și diplomatice care să ducă la încheierea crizei”, a spus Meleșcanu, la Antena 3.

„Al doilea element se referă la NATO. Ar fi un lucru foarte important nevoia de a obține o poziție la nivelul UE, o poziție înțeleaptă pentru ca acest conflict să nu fie escaladat. România poate să aibă o contribuție semnificativă în acest sens. Nu cred că în acest moment suntem expuși într-un fel sau altul, dar ceea ce putem face este să contribuim cu idei, cu poziții, care să prevină extinderea sau escaladarea în această criză, în acest conflict și, mai ales, să ne concentrăm asupra instrumentelor politice și diplomatice prin care am putea ajunge la încetarea conflictului", a afirmat fostul ministru de Externe.

Citește și Funeralii Soleimani. Mărturia unui jurnalist român care a participat: „Simt această tensiune"

Iranul pare să respingă orice agresiune asupra țării, dar a pus punct și oricăror relații cu SUA, a mai spus Meleșcanu. "Într-o declarație a șefului diplomației iraniene, care a fost și postată, elementele esențiale ale declarației au fost că Iranul va respinge orice agresiune asupra țării, dar că în același timp a considerat că sunt încheiate acțiunile de retorsiune la nivelul relațiilor cu SUA. Deci există și o altă abordare a Iranului care trebuie luată în seamă”, a mai adăugat fostul ministru.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel