Teodorovici, gânduri de final de an: "Îmi doresc să încetăm să mai trăim în lumea aceasta"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Eugen Teodorovici afirmă că îşi doreşte un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta "să nu mai nege" realitatea economică şi socială "exclusiv în funcţie de interesul politic imediat" şi care să pună, în centrul său, românii şi România, "dincolo de interesele partinice".

"Îmi doresc să încetăm să mai trăim în lumea aceasta politică a iluziilor şi deziluziilor pe care, în mod repetat, ni le vând şi ni le confirmă oamenii politici prin efectul demagogiei, ca defect fundamental al democraţiei. Îmi doresc un proiect politic nou, în care nici stânga, nici dreapta, aflate într-o permanentă opoziţie, să nu se mai confunde cu binele sau răul absolut şi să nu mai nege realitatea economică şi socială exclusiv în funcţie de interesul politic imediat pe care poziţia faţă de conducerea ţării le-o oferă. Îmi doresc, aşa cum am spus de atâtea ori, un proiect politic fundamentat pe idei şi măsuri pe termen lung, fie că vorbim de finanţele ţării, de economie şi mediul de afaceri, de sănătate, învăţământ, protecţie socială, justiţie sau siguranţă naţională, un proiect politic care să pună, în centrul său, mai presus de orice, românii şi România, dincolo de interesele partinice sau de grup şi indiferent dacă acestea vin din interiorul sau din afara ţării", a scris Teodorovici sâmbătă pe Facebook.

Potrivit fostului ministru al Finanţelor, "iluzia continuităţii care aduce normalitate, unitate şi bunăstare este totuna cu iluzia penelistă a schimbării, care aduce creştere economică şi socială".

"Pentru foarte mulţi oameni de bună credinţă preluarea guvernării de către partidul preşedintelui aflat în exerciţiu a fost un vis împlinit şi începutul speranţei într-o Românie normală, în ţara creşterilor posibile cu adevărat. Astfel, că prin magie, în mai puţin de două luni de guvernare, au reuşit să redea creşterii economice şi sociale valenţe pe care le speram uitate după aproape un deceniu de la tăierile de salarii şi pensii din anul 2010. (...) Iată cum, în absenţa competenţei şi responsabilităţii, dar cu sprijinul prostiei şi aroganţei, creşterea economică şi socială devine doar o iluzie a actualei puteri ce riscă să se sfârşească într-o mare deziluzie pentru cei care şi-au pus toate speranţele şi visele lor în conceptul 'România normală'", a adăugat Teodorovici.

Senatorul PSD susţine că actualul guvern are un aport în privinţa diminuării democraţiei.

"Cea mai mare deziluzie vine pentru cei care văd cum acest guvern învestit, încă de la început, cu patalamaua 'guvern de tranziţie', îşi aduce aportul la creşterea accelerată a diminuării democraţiei, prin acţiuni ce sfidează respectul faţă de domnia legii. Iată că acest guvern se dovedeşte, pe zi ce trece, un guvern care face victime prin abuzul asumării răspunderii fără simţul răspunderii", a mai afirmat fostul ministru al Finanţelor. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel