Teodorovici, OPTIMIST înainte de moţiune: "Nu avem nevoie de un plan B"

Andreea Cosma |
Data publicării:
eugen teodorovici facebook
eugen teodorovici facebook

Eugen Teodorovici a declarat marţi că moţiunea de cenzură nu va trece şi că PSD nu are nevoie de un 'plan B', menţionând că are semnale că sunt parlamentari semnatari ai moţiunii care nu mai au aceeaşi opinie.

"Lumea vede pe faţa mea siguranţa că moţiunea nu va trece. Mă bazez pe foarte multe. (...) Nu pot spune din ce zone, pentru că face parte din negocierea politică, dar vă pot spune foarte clar că sunt mulţi parlamentari dintre cei care au semnat moţiunea care nu mai au aceeaşi opinie ca atunci când au semnat moţiunea, dar sunt şi alţi parlamentari. Sigur este că nu va trece această moţiune. Nu avem nevoie de un plan B, pentru că moţiunea nu va trece", a afirmat Teodorovici la Parlament.

El a adăugat că moţiunea nu va trece datorită unui "cumul de factori".

Întrebat în legătură cu rectificarea bugetară, Teodorovici a explicat: "Este, practic, o componentă a acelei rectificări, Ordonanţa 12 pe acest an. Prima componentă a fost aceea prin care s-a lucrat diferenţa lunii martie dintre cele două formule pentru partea de locale şi a doua componentă este suma aferentă lunilor ianuarie şi februarie din impozitul cât era înainte pe lege şi sută la sută cât noi am promis să fie la nivel local. Aceeaşi sumă se împarte prin algoritm transparent către UAT-urile din România, pentru a funcţiona până la final de an".

Teodorovici a precizat că este vorba de "aspecte transparente", menţionând că "lumea din finanţe cunoaşte acest lucru", iar speculaţiile pe această temă sunt "total nefondate".

"Nu are legătură cu moţiunea de cenzură. Bineînţeles că se poate adopta, este o hotărâre de guvern, Guvernul poate emite HG pe această zonă, este stipulat şi în Constituţie, dar, repet, moţiunea nu va trece", a mai spus Teodorovici.

Luni, ministrul Eugen Teodorovici anunţa că în şedinţa de guvern de vineri va fi adoptată o hotărâre prin care vor fi alocaţi 1,4 miliarde de lei pentru funcţionarea unităţilor administrativ-teritoriale (UAT), menţionând că a doua rectificare bugetară va avea loc în luna noiembrie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel