Teodosie, oprit de Poliție, în drum spre Sfântul Andrei 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost oprit, duminică dimineața, de filtrul de poliție de la intrarea în localitatea Ion Corvin, unde este Peștera Sfântului Andrei. Arhiepiscopul a spus că îi așteaptă pe români „cu inimă bună”.

Mașina în care se afla ÎPS Teodosie a fost oprită de filtrul de poliție, pentru verificarea documentelor, Constanța fiind în carantină din cauza numărului mare de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

„Să vină cu inimă bună, să-și mângâie sufletul și sper că toate organele de ordine ne vor ajuta să fim în pace și în armonie”, a spus ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopia Tomisului și Înaltpreasfințitul Teodosie, personal, a invitat, încă de sâmbătă, autoritățile de Stat centrale și locale (Președinte, Premier, membri ai Guvernului, parlamentari, prefect, președinte al Consiliului Județean, primari, consilieri județeni și locali etc.) să ia parte la sărbătoarea națională religioasă a tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei.

Prefectul Constnaței l-a refuzat pe ÎPS Teodosie, spunând că nu are domiciliu în comuna Ion Corvin și dacă ar participa ar încălca regulile în privința carantinei instituite în Constanța.

Duminică, 29 noiembrie, și luni, 30 noiembrie, de la ora 8.45, ierarhul Tomisului săvârșește Sfânta Liturghie la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din localitatea Ion Corvin, județul Constanța.

În 30 noiembrie este Praznicul Sfântului Apostol Andrei şi se organiza pelerinajul de la Peştera şi Mânăstirea Sfântul Apostol Andrei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel