Pe numele său, Kujtim F., tânărul de 16 ani a postat pe internet cu mândrie o fotografie cu puțin timp înainte de atacul său planificat: pe 11 septembrie 2023, atunci când a intrat în gara principală a Vienei cu un cuțit pentru a ucide "necredincioșii" de acolo, în numele organizatiei teroriste Stat Islamic.
Procurorul de la tribunalul regional din Viena descrie în detaliu cum s-a întâmplat acest lucru: la începutul anului 2023, tânărul care are acum 17 ani a început să devină practician al islamului și, ulterior, s-a radicalizat pe internet.
El a început să distribuie propaganda Statului Islamic pe TikTok, Instagram și Telegram și a trimis, de asemenea, cântece de luptă și videoclipuri cu atacatori sinucigași colegilor de clasă. „A desenat steagul Statului Islamic pe tablă, în clasa de la școală”, a spus procurorul.
Această radicalizare a atins apogeul cu câteva zile înainte de 11 septembrie anul trecut. Adolescentul a încercat să cumpere o armă cu 500 de euro - dar a fost refuzat din cauza vârstei.
Așa că s-a echipat cu mănuși de ciclism, un tricou de camuflaj și un cuțit. Ulterior, a luat metroul până la Gara Centrală din Viena.
„În cele din urmă, este o mare binecuvântare că l-a părăsit curajul. Altfel am fi fost tot aici, dar făcând ceva complet diferit," a spus procurorul în timpul procesului.
Avocatul apărării, Rudolf Mayer, susține că pedepsirea minorului nu are sens. O pedeapsă lungă cu închisoarea i-ar consolida viziunile radicale.
Acum tânărul de 17 ani și-ar recunoaşte responsabilitatea, cel puțin la nivel declarativ. Iată dialogul care a avut loc cu judecătorul, la proces:
„Cum ai ajuns așa?” vrea să știe judecătorul.
Inculpatul tace mai întâi, dar apoi răspunde: De pe rețelele de socializare”.
„Și mai gândiți așa?” – „Nu.” – „Ce v-a făcut să vă răzgândiți?” – „Derad”- Un program de deradicalizare la care a participat în timp ce se afla în arest (n.r).
Avocații apărării, Rudolf Mayer și David Jodlbauer ar fi găsit deja un loc într-un apartament comun social-educațional pentru clientul lor în cazul în care s-ar decide o sentință blândă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News