Spectacolul, pregătit în studiourile TVR, a impresionant audienţa din arenă - ţinutele artiştilor, scenografia, decorurile, jocul de lumini şi vocea Cristinei Caramarcu, solista grupului, fiind apreciate de organizatori şi de jurnaliştii prezenţi în press center.
'Mi s-a îndeplinit o dorinţă uriaşă: am arătat şi am cântat aşa cum ne-am dorit, aşa cum ne-am imaginat primul nostru moment pe scena Eurovision. Repetiţia a ieşit aproape perfect şi suntem foarte optimişti înainte de semifinală', a declarat, în culise, Cristina, solista trupei 'The Humans'.
După repetiţie, regizorul Petre Năstase şi Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României, au discutat în Viewing Room cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat ultimele amănunte, urmând ca vineri, 4 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiţii.
Delegaţia României a avut un program foarte încărcat după sosirea la Lisabona, marţi fiind programate repetiţii, şedinţa tehnică în Viewing Room, prima conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto. Trupa The Humans va realiza şi o premieră la Eurovision, pe scena concursului urmând să fie prezente 31 de personaje.
Sub sloganul 'All aboard', Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena de la Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.
Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai, şi va fi transmis în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, începând cu ora 22,00 (ora României).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News