Tiberiu Ceia a murit. Celebrul interpret de muzică populară avea 82 de ani

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Tiberiu Ceia (Srusa foto: captura foto/arhiva TVR)
Tiberiu Ceia (Srusa foto: captura foto/arhiva TVR)

Tiberiu Ceia, unul dintre  cei mai îndrăgiți cântăreți români de muzică populară, reprezentant al zonei Banatului, a murit miercuri, 29 martie, la vârsta de 82 de ani.

Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristețea de a fi pierdut un om și un artist excepțional nu va umbri bucuria și șansa de a-l fi avut aproape ani mulți.

Marii artiști trăiesc atâta vreme cât opera lor rămâne vie. Iar Tiberiu Ceia ne va cânta, peste generații, de drag și de dor.

Drum luminat, dragă Tibi!”, transmite TVR Timișoara.

Tiberiu Ceia s-a născut pe data de 16 iulie 1940 în Timişoara. Primele cântece le-a auzit în casa de la mama sa venită din Bihor şi de la tatăl sau de la Oraviţa.

Talentul l-a moştenit de la ambii părinţi, dar şi de la bunici. Bunicul din partea mamei avea un glas superb, iar cel din partea tatălui era corist şi cânta în fanfara Vărădiei de lângă Oraviţa.

Tiberiu Ceia a murit

 

Avea doar cinci ani când a început să cânte prin casă odată cu muzica Ioanei Radu şi a Mariei Lătăreţu, în timp ce acestea erau difuzate la Radio. Tot cinci ani avea când, la Gradina Capitol din Timişoara, Tiberiu Ceia a cântat ”Cruce albă de mesteacăn”, cântec învăţat de la tatăl său.

Debutul oficial a avut loc în anul 1967, pe scena Operei din Timişoara.

După terminarea Liceului „C.D. Loga” din Timişoara, a urmat Şcoala Tehnică Financiară timp de doi ani. Apoi a mers la Universitatea din Timişoara, unde visul sau era să termine Facultatea de Filologie. În 1967 a devenit profesor de limba şi literatura română, şi tot atunci a cântat în cadrul emisiunii de televiziune „Dialog la distanţă”, în concursul dintre Timişoara şi Iaşi. A câştigat şi a devenit oficial interpret de muzică populară în seara de 21 mai.

La meseria de profesor a renunţat după 12 ani, timp în care a fost profesor şi la gimnaziu, şi la liceu. În perioada aceea începuse să fie chemat la spectacole. În 1978 a plecat definitiv din învăţământ. A ales scena concertând alături de ansamblul Doina Oltului sub îndrumarea directorului Gheorghe Stan. Au urmat o serie de colaborări cu majoritatea orchestrelor din ţară.

Tiberiu Ceia şi-a iubit munca, concepţia, creaţia. A fost director de şcoală, director de Ansamblu artistic, redactor şef, apoi director la Studioul TVR Timişoara.

A rămas la TVR Timişoara în postura de realizator al emisiunii «Cântecul de acasă», pe canalul 3 al TVR, împreună cu tânăra sa colaboratoare Felicia Stoian şi mai tânărul Ioan Popa, potrivit Ziua de vest.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel