Timișoara: Percheziții la o grupare care exploata sexual tinere, între care și minore

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Nouă percheziții pentru destructurarea unei grupări specializată în traficul de persoane au avut loc, joi dimineață, la Timișoara. Mai multe tinere, printre care și minore, au fost exploatate sexual de către membrii rețelei. 

Perchezițiile au fost efectuate, joi dimineața, în nouă locații din Timișoara de către procurori ai DIICOT, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timișoara, trupele speciale ale Poliției și jandarmi, potrivit Mediafax.

În timpul perchezițiilor realizate pentru destructurarea rețelei specializate în traficul de persoane a fost ridicat inclusiv liderul rețelei, Marius Stanciu, dintr-o locuință din zona Eroilor, din Timișoara.

Potrivit anchetatorilor, membrii grupării au exploatat sexual mai multe tinere în ultimul an, inclusiv minore, cărora le găseau clienți prin intermediul anunțurilor sau erau trimise direct pe stradă, la Timișoara.

Majoritatea sumelor de bani pe care tinerele le primeau ajungeau la membrii rețelei.

În total, unsprezece persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timișoara, în cursul zilei de joi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel