Timiș: 100 de euro mită oferită unui polițist pentru fiecare migrant care trece granița

Echipa Stiri Diaspora, Liviu Ludovic |
Data publicării:

Doi indivizi i-ar fi oferit unui polițist de frontieră din Timiș câte 100 de euro pentru fiecare migrant care trece granița. Cei doi au fost prinși și reținuți de procurorii DNA.

Potrivit unui comunicat al DNA Timișoara, procurorii au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi inculpați acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Conform procurorilor, duminică aceștia s-ar fi întâlnit cu un polițist de frontieră, iar unul dintre ei i-ar fi cerut polițistului să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu și să permită intrarea mai multor migranți în țară, în schimbul unor sume de bani, de circa 10.000 de euro pe săptămână.

„Concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp”, au transmis procurorii.

Cei doi au fost reținuți și vor fi prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

13 indieni, doi afgani și un pakistanez, ascunși în garajul unei românce

 

Polițiștii de frontieră au găsit sâmbătă seara, în timpul unei percheziții făcute la domiciliul unei femei din Banloc, judeţul Timiş, 16 cetățeni străini ascunși în garaj. Anterior, femeia fusese prinsă la volanul unei mașini cu care transporta opt indieni.

Potrivit Poliției de Frontieră, polițiștii din Timiș au observat vineri două mașini care se deplasau pe DN 59B din direcția Banloc spre localitatea Deta și ulterior pe E70 spre municipiul Timișoara, acestea fiind suspecte că ar fi implicate în activități infracționale privind traficul cu migranți.

Cele două mașini au fost oprite de polițiștii de frontieră la intrarea în Timișoara.

Poliţiştii au găsit în unul dintre autoturisme, condus de o femeie de 42 de ani, opt cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Conforrm polițiștilor, celalălalt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani, avea rol de antemergător.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că cei opt cetățeni străini sunt din India, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 30 ani.

Aceștia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde și că intenționau să ajungă cu sprijinul celor doi cetățeni români în Timișoara, contra sumei de 50 de euro de persoană.

Extinzând cercetările, sâmbătă seara, poliţiştii de frontieră au făcut o percheziţie la locuința femeii din localitatea Banloc. Astfel, au fost descoperite într-un garaj 16 persoane- 13 indieni, doi afgani și un pakistanez- cu vârste cuprinse între 18 şi 41 de ani, fără documente asupra lor.

La faţa locului a fost solicitată intervenţia unui echipaj medical, care a efectuat triajul epidemiologic al cetăţenilor străini, după care au fost conduși la sediul instituţiei pentru cercetări.

„În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat și de trafic de migranţi, pentru cei doi cetățeni români”, a transmis Poliția de frontieră.

Cei doi români au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, informează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel