Timmermans consideră că exitstă "o nouă speranță" pentru tabăra proeuropeană

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Frans Timmermans, candidatul 'cap de listă' al socialiştilor europeni în alegerile pentru Parlamentul European, a afirmat, într-un interviu apărut vineri în cotidianul italian La Stampa, că sentimentele proeuropene sunt mai puternice în rândul electoratului decât se aştepta, transmite dpa.

'În realitate, constat că în Europa înfloreşte o nouă speranţă, ce nu putea fi văzută înainte', a declarat Timmermans, în interviul publicat la o zi după ce proiecţiile au indicat o victorie surprinzătoare a Partidului său Laburist (PvdA) în alegerile europene desfăşurate joi în Olanda.

'Cei care se simţeau dezamăgiţi în UE şi spuneau 'nu ne-a adus ce am crezut' nu au renunţat la Europa. Ei ne cer acum să luptăm pe subiecte importante precum sustenabilitatea şi schimbările climatice', a adăugat el.

Frans Timmermans, fost ministru de externe al Olandei şi actual prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, vizează postul de preşedinte al executivului comunitar.

El a anunţat ca priorităţi aplicarea unor taxe mai ridicate asupra giganţilor din tehnologie, introducerea unui salariu minim în toate statele UE şi întărirea rolului sindicatelor. 

Timmermans urmează să participe vineri, la Milano, la mitingul electoral final al Partidului Democrat italian înaintea scrutinului europarlamentar de duminică. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel