Deși, Viorica Dăncilă a declarat în fața Plenului PE că nu a venit "să dea socoteală", s-a trezit cu un set de 18 întrebări. Întrebările arată că, potrivit CE, aceste modificări ar putea încalca trei directive europene foarte importante, scrie ziare.co
Scrisoarea care conține în anexa chestionarul cu cele 18 întrebări i-a fost trimisă lui Dăncilă în data de 4 octombrie și este o continuare a dezbaterii din Parlamentul European în privința României.
Prima întrebare vizează modificarea articolului 305 din CPP, referitor la închiderea investigației penale după un an, dacă nu a fost identificat un suspect în cauză. CE dorește să știe în ce condiții investigația poate continuă și în ce măsură victimele infracțiunii investigate pot contesta decizia de închidere a dosarului, conform art 11 din Directiva Europana 29/2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității.
Pe lângă Directiva 29, există temeri că sunt încălcate și directivele 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotrivă intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal precum și Directiva 42/2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News