Tinerii cu note mari la BAC nu vor să plece în străinătate: „Cine mai rămâne să schimbe ceva?”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ziua rezultatelor la „examenul maturității” înseamnă, deopotrivă, lacrimi și bucurie. Spre deosebire de anii trecuți, în care foarte mulți tineri aveau în plan să plece din țară, cei din această generație mai degrabă ar rămâne, anunță Libertatea.   

Adrian îmbrățișează pe cine apucă, iar bucuria lui îi însuflețește și pe colegii săi. Unul dintre ei este Iulian. La Română a luat 9,05, la Matematică – 9,60 și la Chimie Organică – 9,65. „Nu mă așteptam la note așa mari. Nu mi-am făcut speranțe. Pentru mine a fost important că am făcut tot ce am putut la examen", ne spune adolescentul de 18 ani.

Pe 24 iulie va da admiterea la Medicină. Îi place să lucreze cu oamenii și este de părere că nu e nimic mai frumos decât să salvezi viața unui om. Nu s-a decis încă în ce domeniu vrea să se specializeze, dar are câteva opțiuni printre care Cardiologie, Endocrinologie sau Chirurgie reconstructivă.

„Știu că sistemul medical de la noi este dezastruos, dar cred că încă putem repara lucrurile. Dacă plecăm toți, cine mai rămâne să schimbe ceva? Generația noastră poate face ceva măreț aici, acasă, unde este atâta nevoie decât să primim o recunoaștere în afară", afirmă Iulian.

Adela este unul dintre puținii candidați nemulțumiți pentru rezultatele obținute. A luat 9,55 la Română, 9,01 la Istorie și 9,20 la Economie.

Întotdeauna a avut un spirit justițiar, motiv pentru care va da admiterea la Drept.

„Tata mă vede viitoarea Laura Codruța Kovesi. Sunt și înaltă, deci cred că am potențial" (Râde).

Zilele trecute s-a certat cu portarul de la colegiu. Îi spunea că țara noastră o să aibă cei mai penali procurori din Europa, iar ea l-a contrazis. „Vin din urmă tineri cu un alt set de valori, iar clasa politică este în continuă schimbare cu valul de politicieni din partidele noi. Toate lucrurile astea ar trebui să ne dea speranțe că vom îndrepta lucrurile", crede Adela.

Îi este teamă că va merge la facultate și va învăța dintr-un Cod civil sau penal care va fi ciopârțit de actuala clasă politică. „E groaznic ce se întâmplă. Politicienii trebuie să înceteze să se gândească doar la ei", încheie tânăra.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel