Tinerii din Guatemala sunt invitați în România să își facă studiile de licență, masterat și doctorat. Printr-un program internațional sunt oferite mai multe burse pentru cei interesați.
Sunt câteva cerințe pentru cei care doresc o astfel de bursă, dar beneficiile sunt pe măsură. Apelul a fost făcut public pe site-ul guatemala.com.
Cum sună anunțul internațional
”Dacă vrei să studiezi în străinătate, România oferă guatemalenilor oportunitatea, astfel încât aceștia să poată aplica pentru burse pentru diplome de licență, masterat și doctorat. (...) Acest program de burse se adresează elevilor remarcabili din Guatemala, cu medii excelente și performanțe academice ridicate și are o durată de 5 ani. Trebuie să ții cont că pentru Licență și Master sunt disponibile doar programele de studii în Limba Română, iar la nivel de doctorat poți opta pentru un program în Limba Engleză. Se acordă și un an pregătitor în Limba Română înainte de înscrierea la programul de studii la alegere.
Cerințe pentru a opta pentru o bursă în România
Să fii cetățean guatemalez sau dintr-o țară din afara Uniunii Europene. Să ai note academice excelente, cu o medie minimă de 7 corespunzătoare sistemului de notare românesc.
Beneficiile bursei în România
Scutire de plata taxelor de înscriere universitară și a testelor de Limba Română. Finanțarea taxelor de școlarizare pentru anul pregătitor al Limbii Române. Taxe de școlarizare cu o durată de maximum un ciclu. Cheltuieli de cazare în reședințe studențești și o subvenție prin Ministerul Educației. Asigurare de sănătate. Reduceri pentru excursii locale în interiorul orașului”, se menționează în anunțul făcut public.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News