TIR, încărcat cu aproximativ 13 tone de deşeuri din Bulgara, oprit la intrarea în țară

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
TIR, încărcat cu aproximativ 13 tone de deşeuri din Bulgara, oprit la intrarea în țară.
TIR, încărcat cu aproximativ 13 tone de deşeuri din Bulgara, oprit la intrarea în țară.

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi, în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Călăraşi, nu au permis intrarea pe teritoriul României unei cantităţi de aproximativ 13 de tone deșeuri din plastic, care erau destinate unei societăți comerciale de pe teritoriul României.

În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Călăraşi au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român în vârstă de 62 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Călăraşi.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în mijlocul de transport se aflau 12.820 de kilograme deșeuri din plastic, încărcate din Bulgaria și care erau destinate unei societăţi de pe teritoriul României.

Totodată urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că deşeurile în cauză prezentau urme de contaminare,în mijlocul de transport se aflau și alte tipuri de deșeuri, nefiind îndeplinite condițiile şi prevederile legale din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006.

În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

 

TIR, în drum spre Italia, verificat la frontieră. Șoferul s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au verificat marfa

 

De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat treizeci și unu de cetăţeni din Bangladesh, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un mijloc de transport  încărcat cu produse electrocasnice. Şoferul mijlocului de transport, cetăţean român în vârstă de 43 de ani, este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi.

În data de 24.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse electrocasnice pentru o societate comercială din Italia.

În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că remorca avea cablul de prindere al prelatei secţionat şi lipit, sens in care s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit. Astfel, în compartimentul pentru marfă al autovehiculului au fost descoperiţi ascunşi treizeci și unu de cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, care au intrat legal în ţară în baza documentelor personale valabile. Cei în cauză intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilior de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru șofer, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel