Publicitate
În ceea ce privește originile deliciosului desert italian “tiramisu”, există o grămadă de povești, care de care mai fanteziste. După cum se știe, “tiramisu” este o specialitate italiană care apare în meniurile celor mai importante restaurante mondiale. Aroma intensă de cafea, delicatețea deliciosului mascarpone și aromele pișcoturilor se îmbină armonios, delectând papilele gustative. În ceea ce privește rădăcinile sale, cercetătorii au descoperit diferite istorii. Numeroase regiuni italiene își dispută paternitatea celebrei prajituri: Piemonte, Lombardia, Veneto și Toscana.
Una dintre aceste legende vorbește de un patiser torinez care, în urma cererii premierului Camillo Benso Conte di Cavour, a pus la punct un desert, capabil să îl “susțină” pe gurmandul lider politic în dificila sa misiune de a unifica teritoriul italian. Alte povestiri plasează apariția savurosului desert în bucataria restaurantului “El Toula” din Treviso, în timp ce alți cercetători acordă paternitatea prăjiturii mai multor patiseri din Siena. Spre sfirșitul anului 1600, cu ocazia vizitei Marelui Duce de Toscana, Cosimo III de’ Medici, patiserii au dorit să surprindă caracteristicile nobiliare de fast, unitate și simplicitate într-o rețetă originală. În acea perioadă, specialitatea a fost botezată “supa ducelui” însă, ulterior, curtenii i-au atribuit proprietăți excitante atât de mari, încât i-au dat denumirea actuală. În italiană, “tiramisu” înseamna “ridica-ma!”
Ingrediente:
Sirop(cafea):
- 6 lingurițe cafea naturală sau ness
- 6 ceșcuțe de apă
- 6 linguri zahăr
Compoziție:
- 400 g pișcoturi (2 pungi)
- 4 ouă
- 500 g mascarpone ( sau 500g smântână)
- 2 plicuri frișcă (lapte dacă este frișca praf)
- 7 linguri zahăr
- cacao sau ciocolată rasă pt ornat(2 linguri)
- forma pentru tiramisu (tava de copt)
Mod de preparare:
Se prepară siropul(cafeaua) într-o cratiță și se lasă la răcit. Se separă albușul de galbenuș, se bat spumă(se poate adăuga un praf de sare – se bat mai repede). Se prepară frișca și se amestecă cu albușul. Galbenușurile se freacă cu zahărul până devine ca o cremă. Apoi se încorporează crema mascarpone (sau frișca din smântână). Cele doua compoziții se amestecă. Se iau pișcoturile și se trec rapid prin cafeaua răcită și se asează în tavă într-un strat.se adaugă o jumătate din compoziție.Apoi încă un strat de pișcoturi și cantitatea rămasa din compoziție. Pe deasupra se pudreaza cu cacao sau ciocolată rasă dar se pot adăuga fructe (căpșuni,kiwi,zmeură,etc.) și frișca pentru diferite ornamente. Se lasă la frigider cel putin 4 ore!
Rețeta originală specifică folosirea cremei mascarpone. Este o smântână dulce, de foarte bună calitate, cu un procent foarte ridicat de grasime, peste 80%. Gustul deosebit poate fi înlocuit cu o frișcă groasă de smântână, dar cunoscătorii își vor da seama imediat de diferență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News