Toader schimbă și abuzul în serviciu: Pedeapsa să fie ultima soluţie!

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Ministrul Justiției continuă să schimbe legislația de pe o zi pe alta. Tudorel Toader vrea să restrângă definiția abuzului în serviciu.

Publicitate

Așadar, Tudorel Toader consideră că abuzul în serviciu trebuie redefinit, pentru a se alinia la Codurile penale din Europa.

"Abuzul, după părerea mea, trebuie redefinit pentru că în Codurile penale din Europa, cu standardele ei moderne, europene, pe care trebuie să le atingem, nu prevede o astfel de formulare a abuzului laxă, în care să putem încadra orice", a spus Tudorel Toader, la TV.

Ministrul Justiţiei lasă să se înțealgă faptul că în România, abuzul în serviciu este mai drastic pedepsit decât în Europa.
 
"Dacă facem o comparaţie între reglementările din Codul Penal român şi reglementările din alte coduri penale din state unde democraţia e consolidată observăm deosebiri fundamentale şi în conţinutul normei de incriminare, dar şi în pedeapsă. Noi am trecut în 2014, când a intrat în vigoare noul Cod penal, am trecut de la regimul represiv la un regim preventiv, cu pedepse mai mici, cu prevenţie mai eficientă, dar să ştiţi că pedepsele pe care astăzi le avem în Codul Penal sunt cu mult mai mari decât pedepsele din alte ţări europene sau nu, cu democraţie consolidată. Noi trebuie să continuăm procesul acesta prin care prevenţia să fie pe primul plan, prin care coerciţia, pedeapsa să fie ultima soluţie, în care să punem accentul pe confiscarea bunurilor dobândite care au servit la săvârşirea infracţiunii, prin care să punem accent pe reintegrarea socială a celui care a comis fapte penale, cu serviciu de probaţiune, cu supravegherea cu brăţară electronică, cu munca în folosul comunităţii, cu zilele amendă, adică societatea nu trebuie să fie canalizată pe ideea construim penitenciare şi-i băgăm la închisoare", a afirmat Toader.
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel