Toma Petcu și-a depus cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Toma Petcu, fost ministru al Economiei și șeful ALDE Giurgiu, și-a depus cererea de adeziune la grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților. 

"Astăzi voi participa la votul de învestitură al Cabinetului Orban 2.

Spun acest lucru fiindcă am lucrat din 2014 alături de domnul Călin Popescu Tăriceanu pentru construirea unui partid puternic, care să reprezinte o soluţie coerentă politic pentru România. Întotdeauna mi-am făcut datoria conform propriei conştiinţe, fără să accept vreodată arbitrariul sau măsurile de forţă.

Rezultatele organizaţiei noastre teritoriale de la Giurgiu au arătat că ne-am implicat şi am muncit foarte bine, astfel încât în toate competiţiile electorale între filialele judeţene ale ALDE am fost pe primul loc, atât în 2016, cât şi în 2019 şi acesta este meritul întregii noastre echipe. Am fost de acord, mi s-a părut firesc în contextul anului 2016, să formăm coaliţia cu PSD.

Au apărut apoi derapajele în actul de guvernare şi au fost foarte multe posibilităţi când puteam să ieşim de la guvernare. Nu am făcut acest lucru, iar atunci când a fost hotărâtă în sfârşit această soluţie politică, am demonstrat fragilitatea noastră în faţa PSD-ului prin pierderea unor colegi şi a PSD-ului, care a pierdut guvernarea.

S-a creat, astfel, o coaliţie de dreapta-pentru instalarea unui guvern PNL nefiind vorba de vanităţi şi orgolii, ci de necesitatea de a oferi soluţii coerente la aşteptările cetăţenilor.

De la înfiinţarea PLR şi apoi a ALDE ne-am asumat rolul de busolă politică, de partid care să nu-i lase pe marii jucători politici să-şi piardă controlul. Acum chiar partidul meu dă semnale contradictorii, învârtindu-se de la stânga la dreapta, de la dreapta la stânga, iar acest fel de a face politică nu mă reprezintă.

Aşadar, cumpănind cu mare atenţie valorile, principiile în care cred şi utilitatea publică a demersului meu, vă anunţ că am decis să-mi depun cererea de intrare în grupul parlamentar PNL din Camera Deputaţilor", a scris Toma Petcu pe pagina sa de Facebook.

(w670) Toma Petcu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel