Tonel Pop: „Familia lui Dincă a făcut un SCANDAL imens la DIICOT”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a făcut în această seară declarații referitoare la audierea familiei lui Gheorghe Dincă la DIICOT. Soția lui Dincă, precum și copiii acestuia, au fost audiați de procurori timp de nouă ore. 

Potrivit avocatului familiei Melencu, familia inculpatului ar fi făcut un scandal uriaș în sediul DIICOT.

„Au fost audiate mai multe persoane, înaintea familiei inculpatului Dincă. Am aflat că audierile au durat pe toată perioada zilei. Apoi a început audierea familiei Dincă. Sunt trei băieți și o fată și mama lor. Când am ajuns acolo, familia lui Dincă era însirată pe niște scaune în hol, au făcut un scandal imens că ce caută un avocat acolo, că mama lor nu vrea să fie întrebată nimic de avocat, aproape erau să mă scoată de acolo, că de ce stau în acea încăpere.

Au făcut o revoltă acolo la procuror, la polițist, că nu vor avocat, că să ies afară. Când a început audierea soției lui Dincă, a ieșit iar scandal, a început să ne certe, țipa. I-am spus că nu poate să țipe în halul ăsta. Nu am mai auzit ca cel care e anchetat să țipe la anchetatori. Au spus că se cred victime", a declarat Tonel Pop.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel