Tonel Pop, informație din dosarul Caracal: „Dincă a înghițit un bilețel pe care erau trecute numele complicilor săi"

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, a făcut afirmații șocante la ieșirea de la sediul DIICOT, unde Gheorghe Dincă a fost dus din nou astăzi. Tonel Pop spune că sunt multe acte, unele din ele depuse chiar de el, care nu au fost atașate dosarului Caracal.

„Sunt foarte multe acte, unele pe care chiar eu le-am depus, sunt ordonanțe prin care trebuiau să-mi răspundă, sunt și alte acte care știu că există și nu sunt atașate la dosar. Nu ne sunt prezentate. Ultimele volume ne-au arătat chestiuni absolut incredibile”, a spus Tonel Pop.

Citește și Gheorghe Dincă, semn pentru jurnaliști, la ieșirea de la DIICOT: „Totul este în regulă!" (FOTO)

Tonel Pop a confirmat că la dosar apare informația potrivit căreia Dincă i-a povestit colegului de celulă că a ținut-o pe Luiza mai bine de o lună în casa lui, chiar și când era soția lui acolo. "S-a destănuit în două rânduri, mai multor persoane, că a ținut-o o lună și altă dată trei săptămâni. Asta a spus în primele declarații, până s-a șmecherit".

Avocatul familiei Melencu a mai povestit un episod care apare în dosar, cel în care Dincă a înghițit un bilețel pe care erau trecute numele și numerele de telefon ale complicilor și șefilor săi.

„Vă spun o chestie absolut siderantă. Dincă a mărturisit că cel mai important lucru care ar fi putut să arunce în aer dosarul și pe el se afla pe un bilețel cu niște numere de telefon și niște note care arătau complicii lui și șefii lui. Biletul l-a găsit după trei luni de zile în cămășile predate de către poliție pentru a le îmbrăca el. Deci vă dați seama că el în trei luni nu a fost percheziționat și poliția i-a dat cămășile cu bilețelele secrete de care și el uitase? A spus că a dus o spaimă îngrozitoare, dar a reușit să-l înghită la toaletă, că a fost greu pentru că era pe un carton scris”, a spus avocatul.

Citește și Mama Alexandrei Măceșanu, la sediul DIICOT: „Știind că Gheorghe Dincă se afla acolo... aș fi sărit pe el"

„Secția de Investigare a Magistrațiilor funcționează în acest moment pe avarii. De fapt, e o gaură neagră, un triunghi al bermudelor, unde nu se întâmplă nimic, pentru că nu au posibilități umane, logistice”, a mai adăugat Tonel Pop.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel