Tot mai mulți copii din diaspora se reîntorc la școală, în România. Anglia, Franţa şi Spania, topul țărilor din care revin 

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Tendinţa de reîntoarcere a elevilor români din Anglia, Franţa şi Spania continuă şi în 2024-2025, potrivit cifrelor oficiale.

În debutul anului şcolar 2024-2025 au revenit în instituţiile de învăţământ din judeţul Buzău, pentru echivalarea studiilor, 74 de elevi români, majoritatea proveniţi din Anglia, Franţa şi Spania, ţări din care şi în anii precedenţi mai mulţi elevi s-au reîntors în ţară.

Studiile pot fi echivalate în situaţia în care părinţii elevilor depun la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean o cerere în acest, sens iar perioadele de studii pentru care se aplică prevederile sunt cele corespunzătoare învăţământului general obligatoriu, respectiv primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

La începutul anului şcolar curent, la nivelul ISJ Buzău au fost depuse solicitări de echivalare a studiilor pentru 74 de elevi, 51 din ciclul primar, 17 din ciclul gimnazial şi 6 pentru ciclul liceal.

"Pentru anul şcolar curent, 2024-2025, au fost echivalate studiile (până în acest moment, septembrie 2024), pe formaţiuni de studiu, după cum urmează: Franţa (ciclul primar-10, ciclul gimnazial-1, ciclul liceal-1), Spania (ciclul primar-7, ciclul gimnazial-3, ciclul liceal-3), Anglia (ciclul primar- 18, ciclul gimnazial-6, ciclul liceal-1), Germania (ciclul primar-8, ciclul gimnazial-1), Italia (ciclul primar-3, ciclul gimnazial-1, ciclul liceal-1), SUA (ciclul primar-1, ciclul gimnazial-2), Belgia (ciclul gimnazial-3), Irlanda (ciclul primar-2), Cipru (ciclul primar-1), Elveţia (ciclul primar-1). Facem precizarea că echivalarea studiilor efectuate în străinătate de către elevii cetăţeni români se face de către o comisie constituită la nivelul Inspectoratului", au transmis, pentru AGERPRES, reprezentanţii ISJ.

Potrivit sursei citate, în anii şcolari precedenţi, cei mai mulţi dintre elevii români reveniţi în ţară au provenit din ţări precum Spania, Anglia, Franţa sau Italia.

"În anul şcolar 2022-2023 au revenit 126 de elevi din străinătate, cei mai mulţi din Spania, Italia şi Anglia. În anul şcolar 2023-2024 s-au reîntors în şcolile buzoiene 149 de copii, majoritatea din Anglia, Italia, Germania sau Franţa", mai informează aceeaşi sursă.

Echivalarea se realizează la nivelul ultimei clase absolvite sau în curs de absolvire.

 

--------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

 

Citește în continuare

 

Statul german îi încurajează pe români să vorbească cu copiii în limba română. O româncă stabilită de 20 de ani în Germania explică de ce

 

Ana-Maria Flegler, președinta Asociației românești LITERA, spune că copiii români născuți în Germania învață limba română, fiind sprijiniți inclusiv de statul german pentru a-și conserva identitatea. Ea trăiește de aproape 20 de ani în Germania, timp în care a avut timp să ia contact cu multe dintre politicile statului german. 

Citește aici continuarea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel