Trafic ilegal cu gunoi. Peste 40 de tone de deșeuri din Germania și Spania, oprite de polițiștii de frontieră români

Cristina Iacob |
Data publicării:

Autoritățile române au stopat o tentativă de trafic ilegal cu gunoi provenit din țări UE.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră români au intervenit prompt la punctele de trecere a frontierei Borș II și Nădlac II, oprind peste 40 de tone de deșeuri ce urmau să intre în țară din Germania și Spania.

„Mărfurile” erau destinate unor companii din România 

Patru camioane conduse de cetățeni români transportau încărcături constând în materiale plastice, cauciuc și diverse bunuri second-hand, relatează Antena3

Mărfurile, provenite de la societăți comerciale din cele două țări europene, erau destinate unor companii din România. Cu toate acestea, șoferii nu au reușit să prezinte documentele necesare importului la vamă, motiv pentru care autoritățile române au luat măsura opririi mijloacelor de transport.

Nu este primul caz 

Polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în țară a unui mijloc de transport încărcat cu 14 tone de deșeuri provenite din Franța.

În data de 17 decembrie, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrarea în România un cetățean român, în vârstă de 36 de ani.

Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România, cu care transporta deșeuri (mobilă și saltele second-hand) provenite din Franța. Marfa urma să ajungă la o asociație din județul Satu Mare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate - în total 14.000 kilograme - nu pot intra pe teritoriul României, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (șoferul nu a putut prezenta certificatul de curățare, dezinfecție și dezinsecție pentru marfa transportată).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel