Trafic feroviar afectat de caniculă: Trenurile vor circula mai încet din cauza temperaturilor extreme

Cristina Iacob |
Data publicării:

În următoarele două zile, trenurile vor circula cu viteză redusă, în medie cu 20-30 km/h mai puțin, din cauza avertizărilor meteo de caniculă.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a anunțat că, în următoarele două zile, traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale, cu o reducere a vitezei de circulație a trenurilor, ca urmare a avertizărilor meteorologice de caniculă și temperaturi ridicate de 40 de grade Celsius.

"Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, în medie cu 20 - 30 km/h faţă de viteza normală, pe raza judeţelor aflate sub incidenţa noilor avertizărilor meteo de temperaturi deosebit de ridicate, de 40 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranţă aplicată de toate administraţiile feroviare pe reţelele de căi ferate, în astfel de situaţii extreme. Precizăm faptul că măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută până joi, 15 august, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluţia temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al sucursalelor regionale de cale ferată care administrează reţeaua feroviară", se arată într-un comunicat al companiei feroviare.

Ce trebuie să știe călătorii

 

Potrivit sursei citate, personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată va efectua revizii suplimentare pe rețea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea constantă a evoluției temperaturilor la nivelul șinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.

De asemenea, dispeceratele CFR vor menține o permanentă legătură cu toți operatorii de transport feroviar, care vor fi avizați operativ atunci când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze, la rândul lor, pasagerii din trenurile aflate deja în circulație sau care urmează să circule în ziua respectivă, despre condițiile de trafic intrate în vigoare.

CFR S.A. recomandă publicului călător ca, în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informații despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor din/în stațiile CFR la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar pentru informații actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

ANM a emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenționări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, valabile până joi, inclusiv, în jumătate din țară, inclusiv în Municipiul București.

Marți, județele din Crișana, sud-vestul Transilvaniei, nord-estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei se vor confrunta cu un Cod galben de caniculă și disconfort termic, cu temperaturi maxime între 35 și 38 de grade și minime peste 20 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Tot marți, în Banat, Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei, va fi în vigoare un Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic accentuat. Temperaturile maxime vor ajunge la 39 - 40 de grade, iar minimele la 21 - 24 de grade.

Miercuri, 14 august, Codul galben de căldură va afecta nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și vestul, centrul și sudul Munteniei, cu temperaturi maxime de 35 - 37 de grade și minime de 20 de grade. În aceleași zone, Codul portocaliu va fi în vigoare în Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde maximele vor atinge 40 de grade și minimele 21 - 25 de grade.

Joi, 15 august, Codul galben de căldură va continua să afecteze Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei și nordul Olteniei, cu temperaturi maxime de 35 - 37 de grade și minime de peste 20 de grade. În Banat, sudul și sud-vestul Olteniei și sud-vestul Munteniei, Codul portocaliu va rămâne în vigoare, cu maxime de 38 - 39 de grade și minime de 21 - 25 de grade.

Meteorologii avertizează că în zilele următoare, canicula va persista în vest, sud și pe arii restrânse în centru și est, cu disconfort termic ridicat.

În București, vremea caniculară va continua până la sfârșitul săptămânii, cu temperaturi de 35 - 39 de grade și minime de până la 21 de grade. Marți și miercuri, disconfortul termic va fi accentuat, ITU depășind pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe timpul nopții. Temperatura maximă va fi de 38 - 39 de grade, iar minima de 20 - 21 de grade.

Joi și vineri, canicula va persista în Capitală, cu disconfort termic ridicat și ITU peste 80 de unități. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi de 35 - 37 de grade, iar minimele de 18 grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel