Traficul pe podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat. Autoritățile bulgare au anunțat când vor fi impuse restricțiile

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Traficul pe podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat joi în apropiere de Ruse (Bulgaria) din cauza reparaţiilor care se efectuează în prezent la pod, a anunţat marţi Agenţia pentru Infrastructură Rutieră din Bulgaria, transmite BTA.

Potrivit Agenţiei, circulaţia autoturismelor pe podul Giurgiu-Ruse va fi restricţionată joi, între orele 9:00 am şi 9:00 pm, în timp ce circulaţia vehiculelor de mare tonaj va fi suspendată timp de 24 de ore, începând de joi, 27 martie, ora 9:00 am şi până vineri, 28 martie, la ora 9:00 am.

Secţiunea din Bulgaria a Podului Prieteniei, care face parte din drumul I-2, are o lungime de 1,057 kilometri. De la punerea sa în funcţiune, în urmă cu 70 de ani, în 1954, nu au fost efectuate reparaţii capitale. În urmă cu peste 22 de ani au fost întărite articulaţiile şi în 2011 a fost înlocuit asfaltul.

Pe perioada în care traficul va fi suspendat şoferii vehiculelor de mare tonaj vor putea utiliza parcările şi spaţiile de odihnă din districtele Ruse, Veliko Tarnovo, Yambol şi Haskovo. Sunt disponibile o hartă cu spaţiile de aşteptare, precum şi o hartă cu rutele alternative de trafic.

În perioada în care traficul pe podul Giurgiu-Ruse va fi suspendat, începând de joi, 27 martie, ora 9:00 am şi până vineri, 28 martie, la ora 9:00 am, autoritatea bulgară aduce la cunoştinţa tuturor transportatorilor că harta cu planificator de rută şi distanţă nu va putea fi folosită în cazul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5t.

Autoritatea recomandă tuturor transportatorilor să îşi planifice în avans traseul şi să utilizeze rute alternative.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel