"O zi toridă de vară se putea transforma într-un adevărat coșmar pentru trei familii argeșene.
Totul s-a petrecut în municipiul Câmpulung, unde, din dorința de a se răcori, trei băieți au plecat de acasă pentru a se scălda în apele Râului Târgului, iar aventura lor s-a transformat într-un coșmar. În timp ce se scăldau, au observat cum debitul apei a început dintr-o dată să crească, iar, speriați fiind, doi dintre aceștia s-au refugiat pe un mal al râului, de unde nu puteau să mai plece, cel de-al treilea mergând pe malul dinspre zona locuită. Cei doi, cu vârstele de 10, respectiv 11 ani, văzându-se izolați, s-au speriat și au început să strige după ajutor.
Strigătul disperat a fost auzit de către o locatară dintr-un bloc din apropiere, care a alertat pompierii. De urgență, la fața locului au ajuns salvatorii cu două echipaje și o barcă. Aceștia au evaluat rapid situația și în momentul în care s-au asigurat că pot traversa râul în condiții de siguranță, unul dintre paramedicii SMURD le-au sărit în ajutor. Copiii au fost aduși în siguranță pe celălalt mal și, din fericire, micuții s-au ales doar cu sperietura.
Acest final de poveste este unul fericit, însă nu toate cazurile sunt la fel! Trebuie sa fiți conștienți de riscurile și pericolele la care vă expuneți în cazul în care vă scăldați în locurile care nu sunt amenajate în acest sens.
Pentru a evita pericolul de înec, vă recomandăm să respectați următoarele măsuri:
- nu lăsați copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitate;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu intrați în apa rece după expunere la soare;
- nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate; folosiți în acest scop doar bazinele special amenajate și supravegheate de personal calificat;
- nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații ale râurilor, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci.
În cazul în care observați o persoană care se află în pericol de înec, încercați să o salvați, fără a vă pune viața în pericol. Solicitați intervenția salvatorilor la numărul de urgență 112“, au scris cei de la ISU Argeș pe Facebook.
Imaginile cu intervenția la limită:
Tragedia de la Natisone a îndoliat o țară întreagă
Cu câteva luni în urmă, trei tineri români și-au pierdut viața, în Italia, după ce au rămas blocați pe un banc de nisip din albia unui râu care a crescut rapid în dimensiune. Trupurile lor au fost găsite după câteva zile de căutări. Inițial, salvatorii italieni au recuperat corpurile a două fete din apele râului Natisone, iar mai târziu a fost găsit și corpul lui Cristian Molnar, prietenul lor.
Deși s-au îmbrățișat pentru a rezista curentului tot mai puternic al râului, în cele din urmă, cei trei tineri nu au mai putut face față și au fost doborâți de apele învolburate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News