Tragedie de Crăciun: Fata unui om de afaceri din Cluj, găsită moartă în casă

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Fosta soție a șefului CJ Cluj, Alin Tișe, găsită fără suflare în casă. Prima ipoteză a anchetatorilor
Fosta soție a șefului CJ Cluj, Alin Tișe, găsită fără suflare în casă. Prima ipoteză a anchetatorilor

Fiica unui om de afaceri din Cluj a fost găsită moartă în casă, descoperirea fiind făcută de mama fetei, care a venit la locuința tinerei după ce aceasta nu îi mai răspunsese la telefon de aproximativ o lună. 

Mama tinerei a fost cea care a găsit-o pe fata de 26 de ani moartă în casă, întinsă în pat.

Polițiștii chemați la fața locului au stabilit că nu există suspiciuni în privința morții și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În data de 18 decembrie, în jurul orei 13.30 am primit un apel pe 112 de mama tinerei, aceasta sesizând că a găsit-o pe fiica sa decedată în locuință. A fost deschis dosar penal privind infracțiunea de ucidere de culpă. Corpul a fost ridicat de IML pentru necropsie", a declarat Andreea Vișan, de la Biroul de Presă al Poliției Cluj, potrivit Mediafax.

Surse din anchetă susțin că tânăra era decedată de mult timp, iar corpul intrase deja în stare de putrefacție, fiind aproape mumificat.

Aceleași surse spun că tânăra era cunoscută ca și consumatoare de droguri și, cel mai probabil, decesul a venit ca urmare a unei supradoze.

Cauza exactă a morții va fi stabilită în urma necropsiei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel