Tragedie Floreasca. Mircea Beuran: „S-a transformat totul într-un cerc de foc”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură B1 TV
Sursa foto: captură B1 TV

Chirurgul Mircea Beuran, șeful echipei de medici care a desfășurat operația de la Spitalul Clinic de Urgență București, în timpul căreia o pacientă decedată în cele din urmă a suferit arsuri pe circa 40% din suprafața corpului, a explicat pas cu pas filmul evenimentelor, în direct pe B1 TV.

„Există dovezile văzute astăzi, pe camerele de luat vederi. Parcursul meu orar, de la intrarea în spital, schimbat, intrat în blocul operator, spălat, îmbrăcat și m-am adăugat echipei, care inițial a început intervenția, care a durat câteva minute, pentru că imediat, când și-au folosit electrocauterul, au simțit miros de fum și apoi a apărut fumul din jurul pacientului, în clipa în care s-a căutat să se vadă de unde vine acest fum, ridicarea câmpurilor a creat un câmp de oxigen, care a activat flacăra și s-a transformat totul într-un cerc de foc. Operatorul principal din momentul acela a încercat să stingă acest foc cu câmpuri, dar a ridicat pacienta. Ajutorul lui a tras câmpurile și a folosit din vasul în care există mereu ser fiziologic steril pentru lavajul din interiorul abdomenului, a aruncat acest lichid pe masă, s-au tras câmpurile și, ținând în felul acesta bolnava, echipa de anestezie nu a decuplat bolnava de la oxigen. A ținut fix masca pe figură, pentru că oxigenul ar fi întreținut. Au stins focul și au dus bolnava tot în blocul operator, în altă sală de intervenție", a declarat Mircea Beuran, în emisiunea „Dosar de politician" moderată de Silviu Mănăstire.

Întrebat de ce nu a fost în sală încă de la începutul intervenției medicale, Mircea Beuran a răspuns: „În ziua de 22 decembrie este zi de duminică. În această zi, echipa cu care operasem în urmă cu nouă zile aceeași bolnavă - o femeie sever bolnavă, care nu putea să mănănce, nu putea să bea nici apă, adusă să căutăm o soluție să o ajutăm cât de cât - pe 22 făcea vizita de dimineață. Operatorii și rezidenții, după reguli mai vechi, dar în clinica de la Floreasca se face vizită, se face contravizită, au trecut în acea dimineață să vadă bolnavii. Atunci au observat că pe unul din tuburile de dren din abdomen curgea sânge. La foarte puțin timp, pacienta a și vărsat sânge. Având această hemoragie, mi-au dat un telefon și le-am spus imediat bolnava dusă în blocul operator de urgență și interveniți să opriți sângerarea".

Ulterior, spune el, s-a îmbrăcat și a pornit spre unitatea medicală. Până să ajungă la Floreasca, Mircea Beuran a fost sunat de medicii din sală pentru a i se spune că „s-au aprins câmpurile operatorii".

„Toate sălile din blocul operator au sistem video și s-a putut vedea minut cu minut evoluția aceasta, inclusv momentul în care se pregătește masa, cum au decurs lucrurile etc", a adăugat Beuran.

Întrebat dacă incendiul a fost unul de proporții mari și dacă astfel evenimente sunt sau nu comune, el a răspuns: „Da, este destul de rar, dar este știut în activitatea chirurgicală, nu numai în cea de chirurgie generală. Se întâmplă peste tot acolo unde se folosesc aceste tehnologii, în care curenții electrici sunt folosiți. Este acea electrochirurgie, unde tai, unde faci coagulare, unde folosești sisteme de sigilare etc".

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel