Tragedie în gara din Suceava. Două persoane au fost electrocutate, iar una dintre victime a murit carbonizată

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Italia. Trenuri suspendate pe Roma-Florența din cauza unui incendiu, întârzieri record de până la 190 de minute la Termini
Italia. Trenuri suspendate pe Roma-Florența din cauza unui incendiu, întârzieri record de până la 190 de minute la Termini

Două persoane au fost electrocutate, una fiind găsită carbonizată, iar alta rănită grav, miercuri, în Gara Burdujeni, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

El a precizat că evenimentul a fost anunţat prin 112, la ora 3,38.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat pompierii militari suceveni, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora au ajuns două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

 

Tânărul rănit se află în stare stabilă la spital



Echipajele salvatorilor au găsit, între linii, în dreptul peronului gării, un tânăr în vârstă de 20 de ani, rănit, dar conştient şi cooperant, cu arsuri la nivelul feţei, pe o mână şi pe un picior, precum şi urme de intrare şi ieşire a unui arc electric.

Totodată, deasupra unui vagon de marfă, staţionat pe linia 15, se afla o altă victimă, de sex feminin, aceasta fiind carbonizată.

Tânărul rănit a fost preluat de către un echipaj SAJ, cu medic, şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel