Oamenii legii au început o anchetă deoarece au găsit și numeroase urme de sânge pe asfalt, unde s-a prăbușit bărbatul. Victima avea fața însângerată, iar printre primele ipoteze ar fi și o boală. Un martor ar fi văzut cum s-a prăbușit la intersecția dintre via dei Sesami și viale Palmiro Togliatti, în Centocelle.
"S-a clătinat pe marginea drumului, apoi a tușit și a scuipat sânge. Apoi a căzut la pământ", a povestit martorul, interogat de carabinieri. Bărbatul a asistat neputincios la finalul dramatic al lui Vasile Stoinoiu, un român de 62 de ani, care s-a prăbușit, duminică dimineața, la intersecția dintre via dei Sesami și viale Palmiro Togliatti, în Centocelle, relatează roma.corriere.it.
Potrivit anchetatorilor, care au intervenit la fața locului, împreună cu o ambulanță, bărbatul ar fi putut suferi un atac de cord, imediat ce a coborât din autobuz. În acest caz, a fost dispusă efectuarea unei autopsii, pentru a se stabili cauza decesului românului.
Carabinierii companiei Casilina și la secția Reliefuri vor stabili dacă pe corpul bărbatului, care avea fața însângerată, mai existat și semne care ar putea sugera un atac care ar fi avut loc cu puțin timp înainte. Din acest motiv, investigațiile ar putea viza și imaginile camere de supraveghere, situate în zonă. Între timp, cadavrul a fost transferat la Policlinica Tor Vergata.
Un alt român, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit mort la Milano, pe 28 martie. Bărbatul nu avea un acoperiș de-asupra capului.
Italia. Român de 41 de ani, găsit mort pe o stradă din Milano
Scene șocante în după-amiaza zilei de luni, 28 martie, pe o strađă din Milano, acolo unde a fost găsit cadavrul unui bărbat. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00, în Viale Cassala, în zona de sud a orașului Milano. Victima a fost identificată ca fiind un român, în vârstă de 41 de ani, un om al străzii. Bărbatul locuia într-un adăpost improvizat.
La fața locului au sosit rapid o ambulanță și un paramedic, însa nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața românului. Salvatorii au fost nevoiți să declare moartea acestuia pe loc.
Polițiștii au intervenit și au reconstituit modul în care bărbatul fără adăpost a murit. Ce mai probabil, bărbatul a decedat din cauze naturale, pe corpul său nu existau semne evidente de violență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News