"Suntem în Piața Marii Adunări Naționale. Foarte mulți, în România, nu știu de ce această piață se numește Piața Marii Adunări Naționale, dar le spunem acum: aici, românii din Republica Moldova au dat, în 1989, bătălia pentru limba română. 300.000 de români din Republica Moldova au cerut ca limba română să le fie limbă de stat. Aici, astăzi, venim cu al doilea mare eveniment și cerem parlamentelor de la București și Chișinău ca, în cel mai scurt timp, în cinstea Centenarului Unirii, să voteze din nou Unirea!
Unii spun că e greu. Nu le e rușine? Dar acum 100 de ani românilor le-a fost mai ușor să facă Unirea? Nu, le-a fost mai greu și au făcut-o! Avem obligația ca, astăzi, să o facem și noi și vă spun pentru ce: în primul rând, suntem singura țară care mai acceptă să trăiască după voința lui Stalin și Hitler. Balticii au fost băgați prin pactul ticălos Ribbentrop-Molotov în Uniunea Sovietică. Azi sunt în NATO și UE. Polonia a fost frântă și împărțită între URSS și Germania. Azi e stat membru NATO și UE. România a rămas așa cum au semnat Molotov și Ribbentrop, din voința lui Stalin și Hitler. E o chestiune de demnitate națională reîntregirea țării. Moldova e parte a României! Moldovenii sunt cetățeni ai României!
Am văzut aici, în piață, copii, părinți cu copii de mână, oameni maturi, intelectuali, militari și toți vrem un singur lucru: întregirea țării, unirea!
Unirea este cea de care are nevoie și România și Republica Moldova. Nu există alt drum pentru restabilirea demnității poporului român decât reîntregirea țării. România a avut două mari obiective, unul a fost să-și asigure securitatea - și a intrat în NATO - al doilea a fost să asigure prosperitatea poporului român - și a intrat în UE, care-i garantează o viitoare prosperitate. Al treilea obiectiv de țară nu poate fi decât unirea României cu Republica Moldova, a spus Traian Băsescu celor adunați în Piață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News