"Pactul Ribbentrop-Molotov este unul dintre cele mai ticăloase pacte politice din ultimele secole, care au avut efecte pe teritoriul Europei. Foarte mulți spun că a trecut, că a fost acum 80 de ani. Vă pot spune că astăzi România trăiește încă după voința lui Hitler și Stalin. Poporul român a fost împărțit în două: o parte în România și o parte în Republica Moldova", a declarat Traian Băsescu în plenul Parlamentului European, la dezbaterile asupra Rezoluției Parlamentului European privind 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial și importanța amintirii europene pentru viitorul Europei, rezoluție care va fi votată joi, în plenul Parlamentului European.
Fostul președinte al României, actual europarlamentar PMP, a adăugat că instaurarea comunismului în Europa a fost influențată de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov.
„Urmările pactului au fost sferele de influență, care pentru țările din estul Europei a însemnat instaurarea comunismului. Aceste lucruri trebuie să ni le amintim și să înțelegem că UE este răspunsul de astăzi care garantează democrație pentru toată Europa la ticăloșia pactului Ribbentrop-Molotov", a conchis Băsescu, potrivit Mediafax.
Europarlamentarii vor vota, joi, o rezoluție prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News