Trăistariu, după ce România a ratat calificarea în finala Eurovision 2023: „Habar n-au ce înseamnă și a plecat un copil talentat cu o piesă nepotrivită”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Trăistariu, după ce România a ratat calificarea în finala Eurovision 2023: „Habar n-au ce înseamnă și a plecat un copil talentat cu o piesă nepotrivită”
Trăistariu, după ce România a ratat calificarea în finala Eurovision 2023: „Habar n-au ce înseamnă și a plecat un copil talentat cu o piesă nepotrivită”

România, reprezentată de Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and On)”, a ratat, joi seara, calificarea în finala concursului Eurovision 2023. Reprezentantul ţării noastre a concurat în cea de a doua semifinală a competiţiei.

În spațiul public s-a creat un adevărat scandal după ce România a ratat calificarea în finala concursului Eurovision. Deputatul PSD Radu Cristescu spune că „umilința de la Eurovision a costat contribuabililii români aproape 400.000 de euro”.

„Umilința de la Eurovision a costat contribuabililii români aproape 400.000 de euro, din bugetul unei instituții, TVR, veșnic falite și veșnic salvate de stat. Ar fi interesant de aflat lista completă a băieților deștepți care au supt din felia Eurovision, muncind - nu-i așa? - pentru onoarea României la Liverpool. Te și întrebi cum e să ai la TVR un șef cu nume de pasăre cântătoare, iar la concurs să trimiți un păsăroi afon? Una peste alta, aventura Eurovision 2023 mi se pare o mare iresponsabilitate, dat fiind că din banii ăia făceau Iohannișii un drum pînă la Sharm-el-Sheikh, dacă nu chiar și retur. Data viitoare, când mai tocați banii românilor, gândiți-vă mai bine care sunt adevăratele priorități ale țării”, a scris pe Facebook Cristescu.

 

Mihai Trăistariu: „Să mă ierte Dumnezeu dacă eu am văzut un show de 115.000 de euro”

 

Mihai Trăistariu a criticat show-ul reprezentantului României la Eurovision 2023, Theodor Andrei, pe scena de la Liverpool, acuzând delegația TVR că nu a făcut tot ce trebuia. Totodată, artistul precizează că el a „citit” că „115.000 de euro a costat numai show-ul”. 

„Concursul Eurovision, încă de la nașterea lui, a stârnit controverse în toate țările pentru că este plin de diversitate, de costumații extravagante, de artiști exibiționiști. (...) Concurentul nostru, care este talentat, eu l-am jurizat de când era mic pentru că mergea la tot felul de festivaluri și concursuri și tot timpul lua premii. Dacă mă întrebați pe mine, piesa este problema. Nu știu dacă trebuie învinovățit cineva.

Și eu sunt foarte curios unde s-au cheltuit acei bani. Eu citeam zilele trecute că 115.000 de euro a costat numai show-ul. Să mă ierte Dumnezeu dacă eu am văzut un show de 115.000 de euro. Mi se părut mai slab show-ul României internațional decât când a fost ales băiatul în urmă cu două luni în România. A venit cu șase fete pe scenă, a încercat el ceva. Acum a mers singur, a cântat la chitară 10 secunde și la final a intrat o fată, l-a mânjit pe piept cu ceva și a ieșit. Deci acesta a fost tot show-ul”, a spus Trăistariu, la Antena 3. 

Totodată, Trăistariu susține că este o mare problemă faptul că vedetele din România nu se mai înscriu la aceste concurs.

„Organizatorii Eurovision vor numai televiziuni naționale și cred că aici e o mare greșeală pentru că eu cred că o televiziune privată ar investi alți bani. Ei schimbă această delegație la 2-3 ani. Nu le iese nimic, ies scandaluri, din greșeli nu se învață și atunci cineva, nu știu cine, schimbă toată delegația. Oamenii ăștia o iau de la 0, anul acesta a fost o delegație nouă, habar n-au ce înseamnă Eurovision și iată că a plecat un copil, talentat foc cu o piesă nepotrivită. Investiția asta care este nefirească e ciudată. Deci, sunt multe minusuri în toată ecuația asta. 

Eu am o problemă majoră cu vedetele care nu se mai înscriu. E o mare problemă! Vedetele din România nu mai au curajul să se mai înscrie la Eurovision. Și aici sunt două motive: scandalurile uriașe care se crează în jurul Eurovision și mai sunt și fanii Eurovision care au atâta hate. Nu se poate așa ceva! Unde erau vedetele?”, a precizat artistul. 

 

Mario de Mezzo: „De la TVR trebuie să ne spună cineva de ce a costat atât de mult”

 

Fiul lui Mario de Mezzo, vicepreședintele PNL Sector 5, a scris o parte din textul melodiei „D.G.T. (Off and On)”, însă nu a mers la Liverpool.

„Fiul meu este co-autor la textul piesei. Sigur că și-ar fi dorit și el să meargă (n.r. - la Liverpool) și ceilalți doi prieteni care alături de Theodor Andrei au scris textul, dar mai mult decât atât, Theodor Andrei și-ar fi dorit ca dansatorii care au fost cu el pe scenă să meargă. Eu am văzut foarte multe tunuri îndreptate împotriva unui copil, care este foarte talentat, pe nedrept. El este imaginea a ceea ce s-a întâmplat acolo. Cred că ar trebui să luăm tunurile de pe acest copil și să ne uităm care sunt cu adevărat responsabilii din acest proiect. Fiul meu îl cunoaște pe Theodor Andrei de patru ani, sunt colegi la clasa de teatru, Theodor Andrei a câștigat anul acesta locul I la Olimpiada de Teatru, faza națională. Este un copil talentat și pe zona de teatru și pe zona de muzică, așa cum a spus și domnul Trăistariu. 

Din ce știu eu, show-ul cu care s-a prezentat la București, pe care domnul Trăistariu l-a apreciat ca fiind mai bun decât show-ul de la Liverpool, a fost pregătit de Theodor Andrei. După ce a câștigat Eurovision faza pe România, Theodor Andrei a semnat un contract cu TVR și el nu a mai avut control asupra a nimic din ceea ce se întâmplă în acest spectacol și TVR a venit și i-a impus tot: ținute, videografie, scenografie, regie, inclusiv ca piesa să fie cântată diferit. 

De la TVR trebuie să ne spună cineva de ce a costat atât de mult. Să spui că nu ai bani de dansatori, sunt patru dansatori care puteau să meargă cu el, puteau să fie cu el pe scenă, dădeau un anumit dinamism. Acum eu vorbesc ca simplu spectator. De ce nu au avut loc dansatorii? Cine a mers cu el? Ar fi foarte interesant ca TVR-ul să publice o listă cu toți oamenii care au fost la Liverpool”, a precizat Mario de Mezzo.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel