COTAR a cerut, miercuri, Guvernului României să ia măsuri urgent pentru deblocarea situației din transporturile rutiere de persoane. După un an și jumătate de restricții cauzate de pandemie, firmele de transport sunt aproape falimentate, susțin reprezentanții confederației.
„Cea mai importantă rută de transport persoane din această perioadă de sezon estival, București-Constanța, a fost blocată, astăzi, pe ambele sensuri. Nu este nici primul, nici ultimul incident de acest fel. Dacă înainte de pandemie puteau interveni transportatorii rutieri, pentru a prelua călătorii, acum este din ce în ce mai greu, după ce firmele au fost nevoite să reducă foarte mult numărul de autocare și de microbuze, dar și numărul șoferilor. În tot acest timp, pentru firmele de transport rutier de persoane nu s-a putut găsi nicio modalitate de a compensa pierderile suferite în pandemie. Această situație poate duce la blocarea transporturilor în toată țara, iar până acum se pare că nimeni nu-și dă seama de consecințele pe termen scurt, mediu și lung ale falimentării, cu bună știință, a transportatorilor autorizați din România”, au transmis reprezentanții transportatorilor.
Conform acestora, călătorii care au așteptat, miercuri, să meargă dinspre Litoral spre Capitală sau dinspre Capitală către Litoral n-au putut lua trenul, pentru că magistrala București - Constanța este blocată la intrare în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, după ce au deraiat cinci vagoane ale unui tren de marfă.
„Haosul creat pe ruta feroviară către și dinspre Litoral ar fi putut să nu existe, dacă transporturile rutiere de călători ar fi funcționat ca înainte de pandemie. Din păcate, astăzi nu mai sunt suficiente autocare și microbuze care să poată ajuta călătorii, într-o perioadă foarte aglomerată, de concedii și caniculă. Ajutorul din partea Guvernului României este absolut necesar acum, pentru a nu arunca în haos Transporturile și pentru a nu afecta viețile oamenilor”, a mai transmis COTAR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News