Transportul din București, paralizat de un lider de sindicat al PSD. Dacian Cioloș: "Le cer lui Ciolacu și Gabrielei Firea să-l oprească!"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Patru țări îndeamnă UE să stabilească o dată limită pentru noile camioane cu emisii de CO2
Patru țări îndeamnă UE să stabilească o dată limită pentru noile camioane cu emisii de CO2

Dacian Cioloș cere liderilor PSD să-l oprească pe sindicalistul de la STB, PSD-istul Vasile Petrariu după ce acesta s-ar fi erijat în liderul care ar fi decis începerea grevei. 

Transportul în comun din București este paralizat de trei zile, ca urmare a unei greve a angajaților companiei de transport din Capitală, STB. Greva a continuat chiar dacă Tribunalul București a dat o sentință executorie care declara protestul ilegal.  Dacian Cioloș a făcut un apel public către liderul PSD Marcel Ciolacu și către fostul edil din București, Gabriela Firea, pentru a-i cere lui Petrariu să înceteze greva.

"Le cer lui Marcel Ciolacu și Gabrielei Firea să-l oprească măcar acum din acțiunile ilegale pe colegul lor din PSD, șef de sindicat la compania de transport în comun din București. Dacă nu o fac, înseamnă că își asumă pe deplin solidar cu el consecințele nerespectării legii și a unei hotărâri judecătorești, dar și că refuză dreptul locuitorilor de a beneficia de un serviciu care este public și nu al camarilei PSD, după cum s-au obișnuit.A mai fost un sindicalist pesedist la metrou care, ca o consecință a unei acțiuni ilegale, nu a ajuns bine, după ce ministrul USR Cătălin Drulă nu a acceptat șantajul său. Pentru că cetățenii nu pot fi luați prizonieri în războaiele politice ale unor afaceriști de partid care jupoaie bugetele publice și, atunci când sunt descoperiți, acționează ca mafiile siciliene," a scris Dacian Cioloș pe contul său de socializare. 

Nicușor Dan: Șoferii care nu renunță la grevă riscă să fie dați afară

 

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a atras atenţia, sâmbătă, că şoferii Societăţii de Transport Bucureşti care nu ies pe traseu riscă desfacerea contractului de muncă.

"Există, pe de o parte, Codul Penal, care vorbeşte despre nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti şi găsiţi şi acolo limitele de sancţiuni, (...) pe de altă parte există un contract de muncă în care se prevăd drepturi şi obligaţii - obligaţia de a presta activitatea pentru care eşti plătit - şi sunt nişte sancţiuni graduale, inclusiv cea a desfacerii contractului de muncă", a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, la sediul STB, unde a avut loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al instituţiei.

El a menţionat că desfacerea contractului de muncă este atributul conducerii executive - consiliul de administraţie şi directorul general al STB.

"Contractul individual de muncă prevede această sancţiune după neîndeplinirea timp de trei zile consecutive a obligaţiilor de serviciu", a punctat Nicuşor Dan.

El a subliniat că "vremea sindicalismului mafiot şi de partid a apus în România".

"S-au întâmplat azi, în multe locuri, aşa cum am spus, ultimele zvâcniri ale acestui tip de sindicalism mafiot. Au fost oameni în autobaze şi în depouri care au încercat să iasă să îşi facă munca pentru care sunt plătiţi şi au fost intimidaţi până la agresaţi de către sindicalişti, reprezentanţi ai sindicatului. Din nou vreau să transmit foarte ferm: acest lucru nu se poate întâmpla într-un stat de drept şi acest lucru nu poate să rămână fără urmări într-un stat de drept", a atras atenţia primarul Capitalei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel