Trei angajaţi de la Ministerul Fondurilor Europene au căzut cu liftul în gol două etaje când lucrau la PNRR. Anunţul făcut de Cristian Ghinea

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a dezvăluit, miercuri, că, în urmă cu câteva zile, trei persoane cu care a lucrat la PNRR au căzut cu liftul în gol două etaje. Angajații Ministerului sunt în stare bună acum.

Ghinea a spus, după prezentarea în detaliu a PNRR, că a avut momente de cumpănă, mai ales în ultimele zile, când s-a lucrat până noaptea târziu.

„În ultimele zile am stat până târziu la Minister. Au fost și momente... sâmbătă seara, de pildă, ca să dau un element de picanterie, la ora 11 PM trei colegi au picat cu liftul în Minister două etaje în gol. Au venit jandarmii și echipele de intervenție. A fost un moment de mare emoție fix când aveam cel mai mult de lucru”, a spus Ghinea.

Întrebat care este starea angajaților Ministerului, Ghinea a spus că aceștia sunt sănătoși, dar s-au speriat. Ei au stat o jumătate de oră în liftul care a căzut în gol două etaje, după ce s-a defectat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel