Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”, având în vedere declarațiile ministrului justiției, dl. Tudorel Toader, după autointitulatele „discuții pe marginea legislației în domeniul justiției”, precizează următoarele:
Independența justiției nu se poate negocia!
Prin urmare, nemulţumirile magistraților nu pot fi satisfăcute cu promisiuni de salon, cu privire la abrogarea viitoare şi incertă, nedeterminată temporal, a unui simplu text din ordonanța de urgență care putea avea destinatari exclusiv „pe persoană fizică”, din rândul judecătorilor doritori să aspire la o funcţie de conducere „de rang înalt” în parchete.
Modalitatea în care aceste „discuţii” au fost gestionate de Consiliul Superior al Magistraturii dovedeşte, încă o dată, că este justificată solicitarea corpului profesional de respectare a competenţelor şi a rolului fiecărei Secţii a C.S.M. şi de implicare a Plenului în toate deciziile ce privesc întregul sistem judiciar, conform Constituţiei, redobândirea imediată de Consiliul Superior al Magistraturii a caracterului veritabil de organism colegial şi sistarea emiterii unor comunicate de presă de președintele C.S.M. sau de grupuri de membri, de natură a facilita preluarea mesajului de o parte a mass-media ca provenind de la instituţia însăşi.
Subliniem că, la întâlnirea de la Guvern din 25 februarie 2019, nu au fost invitaţi – sau, cel puţin, nu au participat – Președintele Înaltei Curți de Casație şi Justiţie – în calitatea sa de reprezentant legal al puterii judecătorești și nici Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie. A fost prezent, în schimb, procurorul-şef al Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din justiţie, probabil în virtutea calităţii conferite de O.U.G. nr. 7/2019 de ultim „procuror ierarhic superior”.
La „negocierea” menţinerii acestor dispoziții legislative au pus umărul și reprezentanţii unor asociații de judecători și / sau procurori, față de care peste 2000 de colegi magistraţi s-au delimitat individual în cursul anului 2018, considerând că poziţiile exprimate de-a lungul procesului legislativ au fost considerate inadecvate pentru evoluţia magistraturii. De asemenea, unele filiale s-au autodizolvat, iar foarte mulți membri au demisionat din aceste asociații, din aceleași motive.
Enumerăm în continuare celelalte aspecte de esență, ce se pot dovedi nocive pentru independența justiției, asupra cărora nici verbal, din relatarea rezultatelor „discuţiilor”, nu s-a ajuns la un consens între participanţi, cu scurte observaţii:
1. Propunerea de a adopta un „memorandum” pentru a acorda Consiliului Superior al Magistraturii un termen rezonabil în vederea emiterii avizelor nu este suficientă, deoarece acesta ar constitui cel mult un act infralegal, de „bune practici”, fără garanţii reale şi eficiente în caz de nerespectare, în timp ce adunările generale s-au pronunţat cu privire la solicitarea de a se iniţia procedurile legislative, de către titularii în drept (inclusiv Guvernul României), în vederea modificării Legii nr. 90/2001 pentru condiţionarea expresă şi imperativă a dreptului Guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor justiției și al legislației penale de acel termen rezonabil.
2. Nemulțumirile corpului profesional al magistraţilor vizează insăşi existența Secției speciale pentru Investigrarea Infracţiunilor din Justiţie, nu doar reglarea gravitării sale în afara orbitei sistemului judiciar tradițional, care a presupus competente partajate și respectarea principiului limitărilor și al echilibrelor („checks and balances”).
Înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor comise de magistraţi presupune o competenţă exclusivă care nu mai există în cazul niciunei categorii socio-profesionale, fără nicio garanţie procedurală în cazul în care chiar membrii Secţiei speciale s-ar afla în situaţia de a fi investigaţi pentru vreo infracţiune, astfel încât să se evite crearea unei imunităţi penale de facto.
Respectarea recomandărilor din Raportul Comisiei Europene dat publicității în luna noiembrie 2018, a concluziilor avizului Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, precum și a concluziilor și recomandărilor raportului GRECO din martie 2018, era posibilă cu ocazia intervențiilor legislative prin care s-au adus modificări legilor justiției prin ordonanţe de urgenţă, însă efectul a fost chiar de îndepărtare de la coordonatele trasate de entitățile internaționale.
Înţelegem că nu există nicio intenţie de a adopta măsuri pozitive de natură legislativă şi administrativă în scopul suspendării activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie până la pronunţarea Preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra măsurilor provizorii solicitate în cauza C-127/19, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi revenirea provizorie la competenţa partajată a structurilor de parchet în funcţie de obiectul infracţiunilor (DNA în ceea ce priveşte corupţia, DIICOT în ceea ce priveşte crima organizată, parchetele nespecializate în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun etc.), astfel încât să se respecte sistemul limitărilor şi al echilibrelor, specific oricărui stat democratic.
În Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018, s-a reţinut cu claritate că Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este o structură specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că procurorul șef al acestei secții este subordonat ierarhic procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi, indiferent de modul de numire în funcțiile de conducere în cadrul parchetelor, potrivit principiului constituțional al controlului ierarhic pe care se fundamentează activitatea procurorilor, toți aceștia sunt subordonați procurorului general al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J..
Astfel, în raporturile dintre procurorul șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt aplicabile dispozițiile art. 64 din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora „(1) Dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine”, iar „(3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale„. De asemenea, sunt incidente prevederile procesual penale cuprinse, de exemplu, în art. 304, art. 335 alin. (1), art. 328 alin. (1) sau în art. 339 alin. (2) din Codul de procedură penală.
Această dezlegare obligatorie a fost contrazisă prin soluţia legislativă din O.U.G. nr. 7/2019, iar în urma „discuţiilor” se urmăreşte menţinerea în vigoare a dispoziţiilor criticate.
Subliniem însă că adoptarea O.U.G. nr.7/2019 este ultima dovadă clară a faptului că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție poate reprezenta, în contextul menţionat, un instrument de intimidare a magistraților, scoaterea sa din structura ierarhică a Ministerului Public fiind doar o simplă perfecționare a acestuia, nicidecum rezolvarea unui aspect de fond, puternic criticat de toate entitățile internaționale relevante.
3. Graba de a interzice delegarea în funcțiile de conducere la parchete pe o perioadă mai lungă de 45 de zile, ce ar putea conduce la blocaje instituționale (vacantarea funcției putând fi generată de deces, boală sau demisie etc.), este îndoielnică, în condițiile în care, spre exemplu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, dna Lia Savonea, își conservă funcția de conducere la Curtea de Apel Bucuresti, determinând un lanț de delegări în funcțiile de conducere de mai bine de doi ani (un vicepreședinte este delegat președintele instantei, un președinte de secție este delegat vicepreședinte, alţi doi judecători sunt delegați președinți la secțiile de contencios administrativ de la care provine cel din urmă).
De asemenea, C.S.M., prin președintele său, nu a considerat că ar exista vreo problema de aceeași natură cu privire la întinderea nejustificată a provizoratului funcţiei în cazul în care conducerea Inspecției Judiciare a ajuns, tot printr-o ordonanță de urgență (O.U.G. nr. 77/2018), să fie exercitată de persoane cărora le expirase mandatul, printr-un interimat ope legis, care excludea decizia CSM și nu avea niciun termen limită previzibil.
Criticile magistraților privesc, de altfel, întregul proces de reorganizare a Inspecţiei Judiciare prin întărirea competenţelor inspectorului-şef, omisiunea C.S.M. de a dezbate raportul de activitate al conducerii Inspecţiei Judiciare pentru anul 2016, conjugată cu întârzierea în ocuparea prin concurs a funcţiilor de conducere din cadrul aceleiaşi instituţii, ce a culminat cu intervenţia legislativă printr-o ordonanţă de urgență a Guvernului, fără posibilitatea CSM de a decide asupra delegării.
Surprinzător, şeful Inspecţiei Judiciare – dl. judecător Lucian Netejoru – a fost prezent fără niciun impediment la discuţiile de la Guvern, după mai bine de 5 luni de „provizorat în funcţie” acordat prin O.U.G. nr. 77/2018.
4. În ceea ce priveşte reintroducerea drept cauză de eliberare din funcţie a „neîndeplinirii condiţiilor privind buna reputaţie”, din Nota de fundamentare a O.U.G. nr. 7/2019 lipsesc argumente relevante, deşi erau necesare pentru a motiva de ce se revine asupra soluţiei legislative adoptate de Parlamentul României chiar în anul 2018, având la bază chiar lipsa de claritate a noţiunii în cauză.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
