Trei frați români au devastat un bar în Italia și i-au bătut pe angajați și pe proprietar. „Erau trei furii nebune"

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

O ceartă violentă a avut loc într-un bar din Padova, unde trei frați români în stare de ebrietate au devastat barul și i-au bătut pe proprietar și angajați, pentru că nu au vrut să le mai dea de băut. 

Potrivit Corriere del Veneto, cei trei frați români au spart tot ce le-a stat în cale  și au bătut angajații și proprietarul barului pentru că au refuzat să le mai dea de băut, în condițiile în care aceștia se aflau deja într-o stare avansată de ebrietate.

„Erau trei furii nebune, am refuzat să le dăm de băut, pentru că i-am văzut deja alterați, și mai ales când un agent de pază de culoare s-a dus să le spună să se liniștească, au sărit la bătaie, au spart totul și ne-au bătut”, au declarat victimele.

Cei trei frați români au 17, 20 și 25 de ani, fiind deja denunțați de poliție. De asemenea, se pare că acesta nu a fost primul loc unde cei trei au creat probleme, mai multe apeluri la poliție au venit și de la alți barmani, care ar fi avut parte de agresiuni din parte tinerilor români.

 

,,Au zburat pahare, sticle, iar angajații s-au baricadat înăuntru"

 

„Era în jurul orei 21.00 – explică patronul barului– acești trei băieți, pe care nu i-am mai văzut până acum, au ajuns la noi deja defazați din cauza alcoolului pe care îl băuseră în altă parte. Erau recalcitranți și se luau chiar de clienți, iar când am refuzat să le dăm al doilea pahar au început să fie violenți. În acel moment, agentul nostru de pază s-a dus să-i spună să se calmeze și atunci au luat-o foarte rău.

Au zburat pahare, sticle, eu am alergat la Primarie, că știu că e poliția municipală în gheretă, dar cand m-am întors i-am găsit pe angajații mei baricadați înăuntru, în timp ce cei trei spărgeau totul. Doi dintre angajații mei și cu mine am primit pumni și palme. Între timp băieții mei sunaseră la poliție care a sosit la fața locului și i-au identificat pe cei trei. Acum vitrina este spartă și e nevoie de mulți bani pentru a repara totul”, a mărturisit patronul barului în care s-a petrecut cearta între cei trei.

Astfel, în urma sesizării, carabinierii i-au denunțat pe cei trei frați români, aflați în stare de libertate. Aceștia sunt acuzați acum de distrugere și vătămare, în timp ce aceștia se aflau într-o stare profundă de ebrietate.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel