Trei români, arestați la frontieră pentru contrabandă cu peste 5 tone de chihlimbar

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:
Trei persoane arestate preventiv pentru contrabandă cu peste 5 tone de chihlimbar
Trei persoane arestate preventiv pentru contrabandă cu peste 5 tone de chihlimbar

Peste 650 de kg de pietre semiprețioase, chihlimbar, aduse ilegal din Ucraina, au fost confiscate de polițiștii și de procurorii DIICOT. 

Marfa urma să iasă din țară prin firme de curierat, iar anchetatorii au informații că din februarie până acum au fost expediate peste 5.000 de kg de chihlimbar, scrie Mediafax. Astfel, peste 650 de kilograme de pietre semiprețioase de contrabandă au fost confiscate de polițiștii Direcţiei de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii DIICOT, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a 4 percheziții.

În urma acțiunii, trei persoane, membre ale unei grupări specializate în contrabandă cu chihlimbar, au fost arestate preventiv.

Din cercetările anchetatorilor a reieșit că, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă. Potrivit oamenilor legii, acest grup ar fi introdus ilegal pe teritoriul țării, din Ucraina, importante cantități de pietre semiprețioase (chihlimbar).

 

Prin firmele de curierat, au fost expediate aproximativ 5.150 de kilograme de chihlimbar provenit din contrabandă

 

„Ulterior, marfa ar fi fost scoasă din țară, în vederea valorificării, prin intermediul a diferite firme de curierat, către diferiți destinatari din Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Lituania, sub forma unor colete poștale, cu greutăți variabile, cuprinse între 25 și 30 de kilograme, declarându-se, în mod nereal, că acestea ar conține diferite bunuri. Astfel, în perioada februarie - noiembrie 2021, prin intermediul firmelor de curierat, ar fi fost expediate aproximativ 5.150 de kilograme de chihlimbar provenit din contrabandă”, se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri de Poliția Română.

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico-Financiare și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor au prins, în flagrant delict, un membru al grupării. Acesta avea asupra sa 75 de kilograme de chihlimbar, provenit din contrabandă.

În urma aceste descoperiri, au fost puse în executare 4 percheziții domiciliare, în județele Ilfov și Suceava. Au fost vizate domiciliile unor persoane implicate în activitatea infracțională. Astfel, au fost descoperite 584 de kilograme de pietre semiprețioase.

De asemenea, a fost aplicată măsura sechestrului asigurător asupra a 2.000 de euro și 600 de lei, fiind ridicate totodată, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri, telefoane mobile și un laptop, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel